Miroase a primăvară. Încep campaniile de orice fel: de la sacouri înlocuite cu salopete şi cizme de cauciuc prinse în obiectivul camerelor de filmat… până la propuneri şi promisiuni pentru următorii cinci ani! Spre binele românilor… până după…
Se trezesc din amorţire şi gâzuliţele. Nu numai aleşii. Bineînţeles că şi muştele. Şi-şi fac de lucru… ba una pretinde că vine de la arat…
„… Spre lauda deşartă / Mulţi zic: noi am lucrat, / Când ei lucrează-n fapt/ Ca musca la arat.” (Alexandru Donici, „Musca la arat”)
Recomand spre înţelegere (pentru unii), (re)citirea integrală a fabulei.
În răstimpul când nu lucrează pe câmpul patronului, se aşază (musca) pe căciulă. Se agită, convoacă adunarea suratelor. Măi, să fie! Ce-i de făcut? Începe bâzâitul, cu scormoneli (ca la fiecare campanie), deranjate de adunarea „ca muştele la miere”. Cineva susţine că „…toate muştele fac miere”. Alta intervine: „dacă tăceai, filosof rămâneai”, că prea-i cusută cu aţă albă! Gata! Intervine musca şefă: de ce să ne scărpinăm cu mâna dreaptă la urechea stângă? Mâna pe plaivaz. Să nu se bage nimeni în borşul nostru!
Începe tevatura cu „cosmetizarea miresei”. Nu contează proteza dentară şi auditivă, cosiţele artificiale (li se spune meşe). Bine că-i cu zestre şi spiţe de neamuri destul de ramificate. Sulemeneala! Să arate cât mai bine! Şi… neapărat poze din toate unghiurile. Postate, că dau bine. Interesul poartă fesul (chiar de-i cu parfum oriental). Să fie clar! Zis şi făcut.
Şi încep comunicatele de presă, cu învârtitul în jurul cozii, demonstrând cum şi cât muncesc. Quod erat demonstrandum…
Asta înseamnă că undele şutului au vibrat puţin.
Satisfacţia constă în aceea că, cei care citesc (şi) presa şi se simt cu căciula sub muscă, se autosesizează. Şi-mi place să cred că, şontâc-şoltâc, ar mai mişca ceva-ceva; adică (sperăm) se îndreaptă nişte stări; se îndreaptă pe făgaşul cel bun… Pe făgaş am zis, nu pe făraş! Şi nu dosit sub preş (cu cuvinte acoperitoare). Iar muştele – la treabă, pentru că lauda de sine… poate căpăta un iz… (Defensor al cauzelor nobile, MARINA VICOVEANU)
PS – Orice asemănare cu persoane cunoscute nu este întâmplătoare.
Comentarii