„La mulţi ani, Rădăşeni! La mulţi ani memoriei acestui loc binecuvântat!”

Scriu acest mesaj de la Budapesta, unde mă aflu din motive profesionale, chiar în preziua sărbătoririi, de către comunitatea Dumneavoastră, a împlinirii a 600 de ani de la întemeierea Rădăşenilor. E o onoare şi o bucurie să vă pot adresa felicitări şi să pot face o reverenţă, chiar de la distanţă, faţă de istoria şi oamenii locului.

Şi fac aceste lucruri, iată, prin a vă transmite câteva vorbe despre o carte ce tocmai asta îşi propune – să celebreze istoria şi oamenii Rădăşenilor, să lase mărturie, printr-o „monografie care n-a mai fost scrisă” (dar pe care, totuşi, o aveţi în faţă!), despre rostul unei comunităţi, despre memoria ei, recuperată onest spre a fi transmisă mai departe. E cartea scrisă de prietenul – îndrăznesc să spun – Todirel Călugăriţa, cel care, cu acribia aceea pe care i-o ştim atunci când se dedică unor cauze publice, a purces la a prinde între coperte, tocmai pentru momentul celebrării celor 600 de ani de atestare documentară a localităţii Dumneavoastră, spiritul viu al unui ţinut binecuvântat. Cartea aceasta, pe care am citit-o în varianta electronică şi pe care abia aştept să o simt foşnindu-mi între degete, este, întâi de toate, povestea unei intimităţi cu istoria Rădăşenilor, o carte scrisă cu pasiune pentru adevăr şi cu dragoste faţă de memoria comunităţii.

Din prezentul ce recuperează un trecut în care, precum în orice trecut, se împletesc binele şi răul, dar în care totuşi binele învinge, Todirel Călugăriţa ne proiectează, prin cartea sa, în viitorul acelor generaţii care, mâine sau peste alte câteva sute de ani, vor descoperi cât de importantă e identitatea. Aceea care se construieşte şi pe care o asumăm, fiecare dintre noi, prin raportare la un loc în care ne-am născut sau care ne-a adoptat, prin raportare la strămoşi şi la contemporani şi la un permanent sentiment ce ne însoţeşte pretutindeni, oriunde am merge, şi anume sentimentul lui „acasă”.

M-am tot gândit, derulând paginile spre lectură, şi cred că autorul „se alintă” atunci când îşi subintitulează opusul de mai bine de 400 de pagini drept „o monografie care nu a mai fost scrisă”. E adevărat, scriitura pe care o regăsim în această carte e una marcată de perspectiva subiectivităţii, dar eu cred că asta îi oferă amprenta autenticităţii şi nu face deloc ca volumul să fie mai puţin unul monografic. Sigur, Todirel Călugăriţa frazează literar (şi o face foarte bine, ca un veritabil romancier!), dar asta înseamnă atractivitate pentru cititor şi nu face nicicum ca tomul său să fie mai puţin o monografie. Dimpotrivă. Aş spune, citind acum cu un ochi epistemologic, că avem de-a face cu un demers curajos, acela de a înfrunta, analiza şi sintetiza 600 de ani de istorie comunitară, şi totodată interdisciplinar.

Jurist de formaţie, autorul are – şi ştiu sigur acest lucru! – largi deschideri culturale, chiar cu valenţe enciclopedice, ceea ce ne permite nouă, cititorilor, să regăsim în cartea sa semnificaţii nu doar de natură istorică, ci şi antropologică, sociologică şi literar-istorică. Nu mai puţin importante, căci autentice, îmi par a fi desele trimiteri anecdotice, raportările ironice şi autoironice, calupurile bine temperate de umor specifice inteligenţei cultivate. Aşa cred că trebuie să se scrie despre istoria unui loc şi despre oamenii săi. A scrie „tehnic” nu asigură o idealizată „obiectivitate” ci poate, eventual, să îndepărteze cititorii, chiar şi atunci când informaţia redată este una interesantă şi importantă.

În ce mă priveşte, prefer, ca cititor, subiectivitatea asumată de Todirel Călugăriţa în eseul său monografic, tocmai fiindcă înţeleg că este vorba, în fond, despre o asumare identitară. Iar o astfel de asumare implică, indeniabil, manifestarea pasiunii faţă de locul de la care te revendici existenţial şi care la rându-i, ontologic, te revendică.

Ca fiecare dintre Dumneavoastră, autorul este rădăşenean, aspiră spiritul Rădăşenilor şi îl reprezintă în lume. Acum, şi prin această carte, între copertele căreia a locuit, după cum singur spune, întreaga viaţă şi în care a adunat tot ceea ce a putut să ofere, vreme de şase veacuri, „traista cu poveşti perjăreşti”: de la topinimele care creează acel „acasă” despre care pomeneam mai sus şi care trimit, la rându-le, spre poveşti din vechime şi până la personaje şi personalităţi ale satului, de la evoluţiile socio-politice ale comunităţii şi până la modul în care această aşezare de răzeşti s-a constituit într-un veritabil model juridic din perspectiva ştiinţei de a-şi apăra şi revendica drepturile, neacceptând să fie „sub vremi”, toate acestea redau, prin pana lui Todirel Călugăriţa, seamă despre lucrurile cu adevărat importante pentru istoria şi memoria Rădăşenilor. Sunt convins că vă veţi regăsi, fiecare în parte, în fiecare dintre ele, iar acesta este un mare merit al autorului.

Pentru că am vorbit despre subiectivitatea asumată a autorului, daţi-mi voie să spun câte ceva, spre final, şi despre subiectivitatea mea ca cititor al acestei cărţi cu adevărat valoroase. Am constatat cu surprindere, dar şi cu bucurie, că, aşa cum arată Todirel Călugăriţa, numele Şandru e unul specific rădăşenean.

Mărturisesc faptul că, deşi fălticenean, nu am ştiut acest lucru, iar faptul că îl ştiu acum îmi permite să vă spun că m-am legat de acest loc încă din perioada copilăriei, când veneam foarte des, mai cu seamă vara, împreună cu părinţii, la Cabana de la Şipote. Vreme de 28 de ani, apoi, începând din perioada adolescenţei, urmată de cea a tinereţii şi a maturităţii, m-am simţit legat direct, de-a dreptul adoptat de această comunitate a cărei istorie o regăsesc cu bucurie, mulţumindu-i din nou şi felicitându-l iarăşi pe Todirel Călugăriţa pentru că ne-a împărtăşit-o. Fiul meu, Şerban, şi-a bucurat aici copilăria, despre care am scris cartea „Poveşti din Lumea Dealului”, eu însumi mi-am conceput aici, de-a lungul unor vacanţe de vară, prima teză de doctorat, cea în filosofie, care a devenit o carte premiată apoi de Academia Română. Nu am, deci, cum să nu fiu legat de acest loc.

Mai mult, din perspectiva activităţii pe care o am în prezent, nu am putut rămâne insensibil la povestea, redată şi în carte de faţă, a profesoarei Lăcrămioara Stoenescu, deportată între 1952 şi 1954, de către satrapii regimului comunist, de la Giurgiu la Rădăşeni, împreună cu mama sa, din simplul motiv că tatăl său, trimis atunci în detenţie politică, ocupase o poziţie de pretor în perioada de dinainte de instalarea regimului totalitar. Am fost onorat să o pot însoţi pe doamna profesoară, în 2013, într-un periplu la Fălticeni şi Rădăşeni, spre a redescoperi frânturi din copilăria pierdută. Şi aş mai remarca, finalmente, capitolul pe care Todirel Călugăriţa îl dedică modului în care s-a desfăşurat procesul de colectivizare a agriculturii în Rădăşeni. De aici am putut afla că, în pofida victoriei trâmbiţate în 1962, când au raportat cu încheierea cu succes a acestui proces la nivel naţional, în Rădăşeni, din cele 1100 de gospodării, doar 400 intraseră, în realitate, în variate forme de asociere colectivă. Cred că avem de-a face, aici, cu un veritabil studiu de caz şi, de aceea, îi adresez autorului invitaţia de a dezvolta această analiză spre a fi publicată în Anuarul Institutului pe care îl conduc.

Toate acestea fiind spuse, îl felicit pe prietenul Todirel Călugăriţa pentru demersul său, îi adresez recunoştinţa mea pentru invitaţia de a participa la acest eveniment şi, totodată, scuzele mele pentru faptul de a nu o fi putut onora fizic.

În final, nu mi se pare mai puţin important să amintesc despre deschiderea pe care domnul primar Perju a arătat-o faţă de un asemenea proiect cultural, de natură să cimenteze istoric identitatea Rădăşe-nilor. De aceea cred că, alături de Todirel Călugăriţa, edilul Dumneavoastră merită toate aplauzele şi acum, când mă alătur de departe domniilor voastre spre a vă transmite tuturor celor prezenţi: La mulţi ani, Rădăşeni, La mulţi ani memoriei acestui loc binecuvântat!

Cu toată preţuirea,

Prof. univ. dr. DANIEL ŞANDRU,

Preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc

N.red.: Mesajul a fost adresat primarului Neculai Perju, autorului Todirel Călugăriţa, participanţilor la recentul eveniment desfăşurat la Rădăşeni. Fotografiile au fost realizate de SVS – Stoleriu Visual Studio.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI