La Vatra Dornei

Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, reuşite în 2023

 ASATD este o entitate culturală care activează fără întrerupere din ianuarie 2001 şi care se înscrie cu rezultate notabile şi în anul 2023, aspect relevat la Cafeneaua literară din decembrie, anul de curând încheiat. S-a reuşit o reînscriere juridică a asociaţiei şi marea majoritate a membrilor săi au fost implicaţi în toate manifestările culturale care s-au derulat în oraşul nostru, în localităţile din Ţara Dornelor, în judeţ şi la alte manifestări de mai mare amploare. În colaborare cu Casa de Cultură „Platon Pardău”, Biblioteca Municipală „G.T. Kirileanu”, filiala „Arboroasa” a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, filiala Vatra Dornei a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, Catedrala „Sfânta Treime”, şcolile din oraş, ne-am manifestat drept iniţiatori sau colaboratori în activităţi precum: Ziua Culturii Naţionale şi a Poetului Mihai Eminescu, Unirea Principatelor, evocarea poetului Grigore Vieru, medalion Ion Creangă, evocarea Ultimatumului din iunie 1940, Ziua Limbii Române, Ziua Bucovinei, Ziua Internaţională a Muntelui (organizator, CE-MONT Vatra Dornei), Sărbătoarea „Bujorului de munte” de la Neagra Şarului, la unele activităţi ale Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” şi la cele ale Societăţii Scriitorilor Bucovineni, întâlnirile Societăţii Scriitorilor fără Frontiere de la Iaşi ş.a.

S-au remarcat în acest domeniu pr. dr. Mihai Valică, Violeta Cîmpan, Jenica Romanică, Anica Facina, Gruia Ungurian, Aldona Patraş, Luminiţa Reveica Ţaran, Paul Braşcanu, Andrei Bălău, Paraschiva Abutnăriţei.

La Festivalul de Poezie „Nichita în luna lui Marte”, organizat de Casa de Cultură şi Primăria Vatra Dornei, în colaborare cu SSB, ASATD a oferit premiul special „Carmen Veronica Steiciuc”, personalitate culturală care a fost membră de onoare a asociaţiei noastre. Istoricul Aurelian Cocorean, iniţiatorul şi preşedintele Asociaţiei „Pro Civis” Dorna, a organizat ediţia a VII-a a Simpozionului Naţional „Bucovina –tradiţie şi modernitate”, Paul Braşcanu şi Violeta Cîmpan au colaborat cu Schitul „Sf. Nectarie” la tipărirea celui de al doilea volum al unei excepţionale tetralogii care cuprinde imagini şi creaţii literare, acesta fiind intitulat „Poteci ruginii”. Prof. dr. Luminiţa Reveica Ţaran a participat cu o lucrare la Colocviul „Vasile Lovinescu” de la Fălticeni. În anul 2023 au fost tipărite 11 cărţi (altele fiind în tipografii), autori fiind ing. dr. Vasile Avădănei (două în colaborare cu Lidia Avădănei şi alţi colegi), Ovidiu Tomegea, Jenica Romanică, Gruia Ungurian, David Croitor, Violeta Cîmpan, Emilia Popescu Rusu, Anica Facina. Au avut loc lansări de carte la Biblioteca Municipală (Jenica Romanică, Ovidiu Tomegea, Gruia Ungurian), la Şaru Dornei (Gruia Ungurian), la Casa de Cultură (Violeta Cîmpan, cu participarea scriitorului Valeriu Stancu), Anica Facina. Au scris şi au prezentat recenzii de carte pr. dr. Mihai Valică, P. Abutnăriţei, Luminiţa Ţaran, Jenica Romanică, Anica Facina. Cu prilejul lansării cărţii Violetei Cîmpan, Paul Braşcanu a realizat o reuşită expoziţie de fotografie pe teme religioase (aspecte de la Muntele Athos şi Schitul „Sf. Nectarie”). Menţionăm o bună prezenţă a membrilor ASATD în reviste de cultură şi literare: revista UZPR, Iaşul cultural, Luceafărul de Vest şi Seniorii VIP (Timişoara), Glasul Bucovine (Cernăuţi) – subsemnata, Moldova literară (Jenica Romanică, Anica Facina, Aldona Patraş, subsemnata, Luminiţa Ţaran), Surâsul Bucovinei (Jenica Romanică, Luminiţa Ţaran, Paul Braşcanu, subsemnata), Vatra veche şi revista ARA (Anica Facina), Scriptum (Jenica Romanică, subsemnata), Însemnări bucovinene (Luminiţa Ţaran), Cervantes Internaţional, Artă şi candoare, Agora artelor (Emilia Popescu Rusu). Pr. dr. Mihai Valică a colaborat la revista „Conştiinţa” şi alte publicaţii de specialitate, la ziarul „Rezervistul” din Iaşi (şi redactor).

Au semnat articole în „Crai nou” subsemnata, Artemisia Ignătescu, Laurian Ungurian, Luminiţa Ţăran, Jenica Romanică, Paul Braşcanu, Alina Andruhovici, în „Monitorul bucovinean” din Hliboca, regiunea Cernăuţi – subsemnata şi Anica Facina. Anica Facina, Jenica Romanică, subsemnata, ne-am regăsit în culegeri şi compendii tipărite la Suceava, Chişinău, Timişoara.

S-au obţinut în anul trecut şi câteva premii: Ordinul „Crucea Bucovinei” – pr. dr. Mihai Valică, Premiul de excelenţă a UZPR, filiala Iaşi şi Premiul „Ion Grămadă” pentru poezie la Salonul Internaţional de Cultură şi Spiritualitate organizat de Societatea „Apollon” – subsemnata, laureat al festivalului „Grigore Vieru”, Chişinău şi premiul II pentru eseu la Festivalul Internaţional „Cultur-Art” ediţia I, organizat de Societatea „Apollon”, CJ şi Centrul Cultural Bucovina – Luminiţa Ţaran, premiul Saloanelor literare Liviu Rebreanu –Bistriţa, Violeta Cîmpan, mai multe diplome aniversare. Poenaru Dănuţ a primit titlul „Cetăţean de onoare” al comunei Coşna. Mai mulţi colegi sunt membri ai altor entităţi culturale şi literare: SSB, SCLRB, Societatea Scriitorilor fără Frontiere şi Liga Scriitorilor-Iaşi, cenaclul transfrontalier „Maşina cu poeţi”, cenaclul „Nectarie” din Vama, filiala „Arboroasa” a ACPBB, grupul „Şezătoarea” Vatra Dornei.

În anul 2023, artiştii plastici şi fotografi s-au remarcat prin bogate activităţi de profil. Astfel, Rodica Buşcu, vicepreşedinte al ASATD, a expus la Centrul Cultural Bucovina, în expoziţii de grup la Sala Unirea – Tg. Mureş, la casele de cultură din Bucureşti şi Vatra Dornei, Dănuţ Aconstantinesei a fost primit în Uniunea Artiştilor Plastici, a expus în mai multe rânduri la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani, la Salonul „Dr. Ştefan Passa” din Iaşi, la Vatra Dornei. David Croitor a participat la taberele de pictură Parva – Bistriţa şi Măldăreşti –Vâlcea, a realizat o foarte reuşită personală la Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor”, cu prilejul Zilei Bucovinei, a primit titlul de Oamenii Patrimoniului 2023. Geanina Miron a expus la „Bienala Albastră” – Braşov, la Bucureşti, în cadrul expoziţiei caritabile „Experimentul Piteşti”, la Galeria „Orizont” din Bucureşti. Cimpoeş Adina a Expus la „Galeriile de Artă” Suceava, Andrei Bălău la expoziţia de grup de la Casa de Cultură Vatra Dornei, Ecaterina Preda, la o expoziţie internaţională din Belgia. Valentina Anechitei Petrescu realizează expoziţia personală „Bucovina magică” la Cluj şi participă cu lucrări la expoziţia de grup a profesorilor de arte vizuale din Cluj, Cristian Serdenciuc realizează pictură de perete, participă cu o colecţie de obiecte la deschiderea Centrului Muzeal Vatra Dornei. Emilia Burlacu Guzbeth este prezentă la expoziţii la Galeriile de Artă „Ion Irimescu” Suceava, la Muzeul de Istorie – Suceava şi la Anuala Artiştilor Plastici suceveni. Artiştii fotografi Emilia şi Dumitru Chiriluş au expus lucrări pe pânză la Casa de Cultură Vatra Dornei, au ilustrat cărţi, au promovat evenimente culturale.

Participanţii la această întâlnire au adus completări despre activităţi, au lecturat din creaţiile proprii şi au participat la lansarea volumului de poezie „Stări… Anotimpuri… Amprente…”, o reuşită antologie de autor, un subiect asupra căruia vom reveni.

Sperăm într-un an mai rodnic pentru creatorii dorneni, pentru toţi iubitorii de artă, de cultură, care să exprime partea frumoasă a sufletului românesc.

Foto: DUMITRU CHIRILUŞ, PAUL BRAŞCANU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI