Un biciclist din Milişăuţi a fost accidentat mortal

> El nu s-a asigurat la traversarea drumului naţional şi a fost lovit de o autoutilitară

Un bărbat de 75 de ani, din Milişăuţi, a murit, joi dimineaţa, într-un accident rutier.

Potrivit anchetei poliţiştilor, bărbatul se deplasa în calitate de biciclist pe DN 2H, în interiorul localităţii Milişăuţi, pe direcţia Suceava către Rădăuţi.

La un moment dat el s-a angajat în traversarea drumului public, pe bicicletă, fără a se asigura corespunzător. În momentul în care a ajuns contrasens, fiind poziţionat perpendicular pe axul drumului, a fost acroşat de o autoutilitară VW care circula dinspre Rădăuţi spre Suceava.

În urma impactului, biciclistul a fost proiectat pe acostamentul din partea dreaptă faţă de direcţia de deplasare a autoutilitarei.

La locul producerii evenimentului rutier a fost solicitată prezenţa unui echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă, fiind constat decesul biciclistului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI