Paola Moraru şi experienţa ei de bursieră a Guvernului Francez

În cadrul „După-amiezilor francofone la Suceava”, Alianţa Franceză din Suceava, în colaborare cu Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” din Suceava, a organizat luni, 23 octombrie 2023 a.c., activitatea „Le français, mon amour – les aventures de la gagnante d‘une bourse en Frances, offerte par les Alliances Françaises de Roumanie”, coordonată de prof. Hetriuc Maria-Cristina.

Invitată specială, Paola Moraru, absolventă a promoţiei 2023 a Colegiului Naţional ,,Mihai Eminescu” din Suceava, studentă în anul I la Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a împărtăşit elevilor experienţa de bursieră a Guvernului Francez.

Aflăm că studenta a prezentat elevilor claselor a IX-a C şi a IX-a F concursul „Le français, mon amour”, organizat în iunie 2023, pentru a sărbători 140 de ani de existenţă a conceptului şi a instituţiei Alianţei Franceze, Reţeaua Alianţelor Franceze din România.

Paola Moraru şi-a adjudecat premiul cel mare, un stagiu de formare în Franţa, propus de Institutul din Touraine în colaborare cu Universitatea din Tours. Astfel, în perioada 13 – 26 august a.c., eleva a urmat cursuri intensive de limba franceză.

Cu ajutorul fotografiilor, elevii au urmărit parcursul academic şi au intrat în atmosfera de poveste a regiunii care adăposteşte castelele de pe Valea Loarei.

La final, studenta a subliniat că participarea la activităţile Alianţei Franceze din Suceava a ajutat-o să-şi îmbunătăţească CV-ul şi i-a oferit numeroase oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională.

 „Întâlnirea şi-a atins scopul, stârnirea curiozităţii şi a interesului unei noi generaţii de boboci pentru cultura franceză. Activitatea a fost interactivă, elevii au adresat numeroase întrebări şi au aflat că datorită Alianţei Franceze, limba franceză te duce mai departe şi deschide orizonturi nebănuite” ni s-a transmis printr-un comunicat. (A.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI