Braşca

Accident cu răniţi provocat de un şofer beat

Un accident cu răniţi s-a produs marţi, în jurul orei 16:30, pe raza satului Braşca, din comuna Ilişeşti.

La sosirea echipajului de poliţie, un autoturism Opel Zafira se afla în exteriorul drumului public DJ 178, iar lângă maşină era un bărbat de 43 de ani, care a condus autoturismul.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge.

Cu ocazia verificării în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a constatat că autoturismul are inspecţia tehnică periodică expirată şi nu deţine poliţă RCA obligatorie.

La momentul sosirii organelor de poliţie, în autoturism se afla un bărbat de 55 ani, în calitate de pasager, în partea din spate a acestuia. Bărbatul prezenta leziuni minore, motiv pentru care a refuzat transportul la unitatea spitalicească. De asemenea, în autoturism a fost identificat, tot în calitate de pasager, pe scaunul din dreapta, un alt bărbat de 46 ani, care a refuzat şi acesta transportul la unitatea spitalicească.

În continuare, cercetările urmează a fi continuate de lucrători din cadrul SPR 9 Şcheia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI