Revista „Plăieşii”

Recent, în apropierea Zilei Armatei Române (25 octombrie), a văzut lumina tiparului revista „Plăieşii” (nr. 18, octombrie 2023) – publicaţie de cultură, informare şi opinie a Filialei Judeţene a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, editată şi tipărită în asociere cu municipiul şi Consiliul Local Suceava.

Bogat ilustrată color şi cu un conţinut editorial pe măsura aşteptărilor cititorilor, revista prezintă o suită de articole inspirate din trecutul militar al poporului român, despre eroii de ieri şi de azi, o punte de legătură între generaţii.

Dintre titluri reţin atenţia: „Cuvânt la inaugurarea Turnului Unirii”, rostit de PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu referire la turnul clopotniţă al Bisericii-monument „Naşterea Maicii Domnului” din municipiul Suceava, „La Stupca, unde 170 de viori au cântat la unison «Balada» lui Ciprian Porumbescu” (Maria Sturdza Clopotaru). Despre Zilele Comunei Boroaia (24-25 mai a.c.), sub titlul „Comuna Boroaia şi perpetua sa înălţare”, a scri col. (rtr.) Constantin Crăciun, iar despre „Gala «Excelenţa în educaţia din mediul rural», desfăşurată la Fălticeni, un amplu articol semnat de Silviu Buculei. Nu sunt uitaţi nici eroii din temniţa comunistă: „Calvarul Aiudului”, de pr. dr. Vasile Baltag. Profesorul Constantin Tîrziu a publicat articolul „Tradiţii ostăşeşti în Horodnicenii Sucevei”, cu referire la generalul de corp de armată Mihail Todicescu. Alte articole din diverse domenii precum învăţământ, cultul eroilor, omagieri, comemorări întregesc conţinutul revistei „Plăieşii”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI