Nou mandat european de arestare emis pe numele lui Mario Iorgulescu

Tribunalul Bucureşti a emis un nou mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, după ce instanţa a decis condamnarea sa definitivă. Anterior, două mandate de arestare au fost refuzate, pe motiv că persoana nu are discenământ.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus, ieri, într-o conferinţă de presă, că Tribunalul Bucureşti a emis un nou mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, după ce acesta a fost condamnat definitiv.

„Este în atenţia publică pe drept cuvânt, pentru că există acum o hotărâre definitivă de condamnare pentru infracţiunea de omor, o infracţiune deosebit de gravă. În acest moment, în acest caz e vorba de proceduri judiciare care ies din sfera de competenţă a Ministerului Justiţiei, însă pot să fac informarea publică că a fost deja emis un mandat european de arestare de către instanţa de executare şi anume Tribunalul Bucureşti”, a spus Alina Gorghiu.

Ministrul Justiţiei a explicat că în trecut au mai existat două mandate europene: unul cu privire la executarea unei pedepse de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsirea de libertate în mod ilegal şi a doua, o arestare preventivă în dosarul în care era acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI