Fălticeni

Un bărbat a furat poşeta unei femei care se odihnea pe o bancă, în parc

Poliţiştii suceveni au identificat autorul unui furt din 11 octombrie.

Acesta este un tânăr de 28 de ani, din satul Gulia, oraşul Dolhasca şi a fost reţinut joi, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Potrivit cercetărilor, în ziua de 11 octombrie, în jurul orei 16:20, în timp ce se afla într-un parc din municipiul Fălticeni, suspectul a sustras poşeta unei femei, aflate pe bancă, lângă aceasta, poşetă pe care mai apoi a abandonat-o pe pervazul unui geam de la Muzeul „Ion Irimescu”. După ce, în prealabil, a sustras din interior telefonul mobil. Apoi a amanetat telefonul, în schimbul sumei de 220 de lei.

Suspectul a fost condamnat în anii anteriori, printre altele, pentru fapte cu violenţă, respectiv tâlhărie, tâlhărie calificată şi tentativă la tâlhărie calificată. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI