> Muzeul Naţional al Bucovinei invită copiii şi tinerii la un atelier de creativitate
Muzeul Naţional al Bucovinei (MNB) din Suceava a anunţat lansarea celei de-a IV-a ediţii a proiectului de educaţie muzeală „Istoria în desene”. Atelierul este dedicat copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, ei fiind invitaţi să se exprime artistic, inspirându-se din patrimoniul muzeului.
Tinerii interesaţi sunt încurajaţi să creeze desene pe baza obiectului lor preferat din colecţiile Muzeului de Istorie. Prin acest proiect, instituţia îşi propune să familiarizeze tânăra generaţie cu patrimoniul muzeal, să le stimuleze imaginaţia, creativitatea şi să le dezvolte abilităţile artistice.
Desenele realizate vor fi aduse la Muzeul de Istorie din Suceava în perioada 16 octombrie – 15 noiembrie 2023 sau pot fi trimise electronic la adresa [email protected]. „Este esenţial ca fiecare desen să conţină numele autorului, vârsta, şcoala şi localitatea de provenienţă” ni s-a precizat.
Aflăm că toate lucrările vor fi expuse pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Suceava. Cele mai reuşite creaţii vor fi selectate de o comisie formată din specialiştii Biroului educaţie, marketing şi comunicare, urmând a fi premiate. Premiile, sub formă de cărţi, vor fi oferite în funcţie de două categorii de vârstă: 8-12 ani şi 13-18 ani. (N.B.)


























Comentarii