Moaştele Sfântului Ioan cel Nou vor călători în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei şi Rădăuţilor în zilele de 23 şi 24 octombrie

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor anunţă cu bucurie că şi în toamna acestui an Sfântul Ioan cel Nou ajunge la parohiile şi mănăstirile eparhiei în semn de mulţumire pentru ajutorul şi mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu, precum şi pentru mângâierea şi întărirea credincioşilor.

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, racla care adăposteşte moaştele Sfântului Ioan cel Nou va vizita cele cinci protopopiate din cuprinsul eparhiei, Suceava I, Suceava II, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni, în zilele de 23 şi 24 octombrie 2023, pentru a aduce lumină în sufletele celor care îl cinstesc pe cel dintâi ocrotitor al Moldovei.

Procesiunea, la care va lua parte o delegaţie a Arhiepiscopiei, va începe în zorii zilei de luni, 23 octombrie 2023, când racla cu cinstitele moaşte şi icoana Sfântului Ioan vor pleca de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” şi vor străbate localităţile judeţului, oprind pentru un scurt moment de rugăciune la: Mănăstirea „Sfântul Ilie” (Şcheia), Mihoveni, Costâna, Mănăstirea Părhăuţi, Cajvana, Botoşana, Comăneşti, Humoreni, Cacica, Mănăstirea „Buna Vestire”, Mănăstirea Solca, Arbore, Milişăuţi, Aşezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” Rădăuţi, Spitalul Municipal Rădăuţi, Mănăstirea Bogdana, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Laura, Straja, Sadău, Ulma, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Sihăstria Putnei, Voitinel, Horodnic de Sus, Mănăstirea Marginea, Mănăstirea Suceviţa, Mănăstirea Moldoviţa, Moldoviţa, Vama, Liceul Militar „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc.

În noaptea de luni spre marţi, racla cu moaştele Sfântului Ioan va poposi la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Aici va fi săvârşită Slujba Privegherii şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de noapte în cinstea celui ce este palladium al Moldovei de peste şase veacuri.

În ziua de marţi, 24 octombrie, călătoria Sfântului prin eparhie va continua la: Vatra Dornei, Mănăstirea Gheorghiţeni, Broşteni, Stulpicani, Doroteia, Frasin, Mănăstirea Voroneţ, Catedrala din Gura Humorului, Mănăstirea Humor, Biserica „Sfinţii Arhangheli” Gura Humorului, Berchişeşti, Cornu Luncii, Mălini, Slatina, Mănăstirea Slatina, Baia, Fântâna Mare, Mănăstirea Slătioara, Mănăstirea Sihăstria Râşcăi, Mănăstirea Râşca, Boroaia, Mănăstirea Cămârzani, Forăşti, Valea Bourei, Dolheştii Mari, Preuteşti, Catedrala Fălticeni, Mănăstirea Buciumeni, Rădăşeni, Mihăieşti, Horodniceni, Moara, Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou”.

După ce va fi binecuvântat credincioşii eparhiei, racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic, grabnic ajutător şi făcător de minuni, va fi aşezată în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.

Pentru al patrulea an consecutiv Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor organizează o procesiune cu moaştele sfântului ei ocrotitor. În anii 2020-2021 acesta a avut loc pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare şi pentru mângâierea şi întărirea credincioşilor în perioada de grea încercare, iar din anul 2022 Sfântul Ioan cel Nou a ajuns la parohiile şi mănăstirile eparhiei în semn de mulţumire pentru ajutorul şi mijlocirea rugăciunilor marelui mucenic înaintea lui Dumnezeu.

Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost aduse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei, Biserica Mirăuţi, în anul 1589.

La 14 septembrie 1783, după 97 de ani de pribegie prin ţări străine, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost readuse la Suceava în timpul împăratului Iosif al II-lea al Austriei, ca urmare a demersurilor bucovinenilor (în special ale episcopului Dositei Herescu al Bucovinei) pe lângă autorităţile poloneze şi austriece. Datorită numeroaselor minuni săvârşite de-a lungul timpului, Sfântul Ioan cel Nou este considerat ocrotitor al Moldovei.

În perioada Primului Război Mondial, pentru a fi mai bine ocrotite, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost duse, în toamna anului 1914, în capela comunităţii ortodoxe române din Viena. Ele au fost readuse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava la 25 iulie 1918.

IRINA URSACHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI