Expoziţie temporară la Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Cinegetică din Vatra Dornei

„Florile Dobrogei Continentale”

Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Cinegetică din Vatra Dornei a deschis pentru public, vineri, 6 octombrie a.c., expoziţia temporară de fotografie intitulată „Florile Dobrogei Continentale”.

Expoziţia, organizată în colaborare cu muzeograf dr. Emilian Pricop, specialist al Complexului Muzeal Naţional Neamţ – Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ, este deschisă până la finalul lunii noiembrie a acestui an.

Aflăm că titlul „Florile Dobrogei Continentale” descrie exhaustiv conţinutul expoziţiei, reflectând în mod direct aspecte din Flora Dobrogei, care numără aproximativ 2.000 de specii de plante vasculare. Dintre acestea, 200 de taxoni sunt rari, inclusiv la nivel european, o serie de specii fiind endemice.

Expoziţia are ca scop popularizarea ştiinţei în rândul elevilor, a profesorilor, a studenţilor, a familiilor şi a publicului larg. Prin intermediul ilustraţiilor prezentate, expoziţia doreşte să sensibilizeze vizitatorul cu privire la nevoia de conservare a speciilor rare de plante şi să inducă dorinţa protejării acestora. În prezent, vegetaţia originală de stepă şi de silvostepă ocupă în Dobrogea suprafeţe mici, vegetaţia naturală fiind înlocuită de-a lungul timpul, ca urmare a intensificării activităţilor agricole, de terenuri cultivate.

La Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Cinegetică din Vatra Dornei, în cadrul expoziţiei temporare, vor putea fi admirate 52 de planşe cu fotografii în format A3, reprezentând specii din flora Dobrogei Continentale, în marea lor majoritate specii rare pentru România şi arealul european.

„Având în vedere faptul că zona Dobrogei Continentale se încadrează într-un alt etaj de vegetaţie şi prezintă numeroase particularităţi legate de relief, soluri şi factorii climatici, ce o transformă într-o zonă naturală unică în ţară, considerăm că va fi interesant pentru locuitorii unei zone montane să observe, în cadrul expoziţiei, specii puţin mai neobişnuite, predominant xerofite (de uscăciune), cu adaptări specifice pentru zone mai calde şi aride – elemente cu care nu sunt atât de familiarizaţi. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI