Echipele USV au obţinut 5 medalii de aur la salonul de inventică din Zagreb

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a participat la ediţia 2023 a salonului de inventică International Invention Show INOVA BUDI UZOR, derulat sub sloganul „Be the role model”, organizat în perioada 26 – 28 septembrie a.c., în Zagreb, Croaţia.

Aflăm că la ediţia din acest an, INOVA a reunit, promovat şi prezentat publicului peste 700 de invenţii. Şi că prestigiosul eveniment, dedicat inventatorilor de prim rang, a fost susţinut de World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA) şi Zagreb Inventors Association.

Organizatorii INOVA au anunţat un nou record privind numărul de înregistrări, ediţia 2023 bucurându-se de participarea a numeroase delegaţii, membri ai WIIPA din Taiwan, dar şi din India, Malaezia, Polonia, Coreea, Thailanda, România, Marea Britanie, Arabia Saudită, Canada, Iran, Cambodgia, etc. Delegaţia României a fost formată din reprezentanţi ai unor universităţi, precum Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava etc., şi ai unor institute de cercetare, fiind expuse peste 30 de invenţii.

Am fost informaţi că echipele USV au obţinut medalii de aur pentru toate cele cinci invenţii înscrise la această ediţie a International Invention Show INOVA 2023, după cum urmează:

> Medalia de aur pentru invenţia „Sistem de siguranţă pentru prize” – Ilie Niţan, Cezar-Dumitru Popa, Laurenţiu-Dan Milici, Mihaela Pavăl, Ciprian Bejenar, Ovidiu-Magdin ŢanŢa, Mihai Cenuşă, Oana-Vasilica Grosu;

> Medalia de aur pentru invenţia „Sistem de încălzire pentru prelungirea duratei de viaţă a acumulatorilor” – Laurenţiu-Dan Milici, Ciprian Bejenar, Ilie Niţan, Mihai Dimian, Mahmoud Abu-Bandora, Irina Alisavetei, Visarion-Cătălin Ifrim, Constantin Ungureanu;

> Medalia de aur pentru invenţia „Sistem inteligent pentru îmbunătăţirea aderenţei” – Laurenţiu-Dan Milici, Ciprian Bejenar, Ilie Niţan, Oana-Vasilica Grosu, Dragoş-Ionuţ Vicoveanu, Laura-Cătălina Dospinescu, Mariana-Rodica Milici, Artiom Moldovan;

> Medalia de aur pentru invenţia „Sistem de încărcare conductivă” – Ciprian Bejenar, Marian Bejenar, Mihai Dimian, Laurenţiu-Dan Milici, Mariana-Rodica Milici, Ciprian Afanasov, Constantin Ungureanu, Mihaela Pavăl;

> Medalia de aur pentru invenţia „Sistem de interblocare” – Ilie Niţan, Laurenţiu-Dan Milici, Mihaela Poienar, Dumitru Cernuşcă, Sergiu Dan Paţa, Alexei Pianîh, Radu Dumitru Pentiuc, Cezar Dumitru Popa, Mihai Raţă, Constantin Ungureanu.

Premiul special al World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA) a fost câştigat de invenţia „Sistem de încălzire pentru prelungirea duratei de viaţă a acumulatorilor”. Aceasta propune un sistem inovativ de menţinere a temperaturii acumulatorilor vehiculelor electrice, indiferent de anotimp, în vederea prelungirii duratei de viaţă a sistemului de stocare. De asemenea, World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA) a premiat fiecare dintre cele cinci invenţii ale USV cu diplomă de excelenţă şi medalie de aur.

Totodată, invenţia cu titlul „Sistem de siguranţă pentru prize” a obţinut Premiul special şi medalia de aur din partea IBS Global din Polonia, care a fost înmânat de Edyta Wolczyk, directorul companiei.

Premiul special şi trofeul INOE a fost înmânat în cadrul ceremoniei de premiere invenţiei cu titlul „Sistem inteligent pentru îmbunătăţirea aderenţei” de reprezentantul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Optoelectronică Bucureşti, prezent la această ediţie a INOVA. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI