Acest articol voiam să-l trimit spre publicare la începutul lunii martie a acestui an, dar, din întâmplare, mi-am adus aminte de un text citit pe vremuri într-un articol dintr-o revistă poloneză pe această temă şi am renunţat la acest gest. Autorul articolului scria că, în Evul Mediu, ziua mamelor sau ziua femeilor se sărbătorea pe data de 8 septembrie, ziua când a venit pe lume Sf. Maria, mama Mântuitorului.
În ţara noastră, sărbătorirea zilei de 8 martie a fost introdusă de comunişti, la ordinul Moscovei. Cercurile iudeo-masonice, în acţiunea lor de demolare a Bisericii creştine, au impus această sărbătoare inventată şi propusă de Clara Zetkin şi introdusă în panteonul comunist de militanta feministă, comunista germană Rosa Luxemburg. Data de 8 martie a fost aleasă pentru a comemora greva croitoreselor din New York (Noul Babilon), din anul 1867. Când am aflat de Legea 22/2016, care stabilea 8 Martie Ziua Femeii şi 19 Noiembrie – Ziua Bărbatului, am renunţat să mai finalizez acest articol. Dar după câteva luni, am decis că merită să trec peste această aberaţie neocomunistă şi să prezint cititorilor mei un aspect inedit din istoria bătrânului târg Siret, rolul femeilor în istoria oraşului.
Date despre acest subiect sunt puţine informaţii, dar interesante. Multe dintre ele sunt doar nişte legende. Dintr-o legendă aflăm despre Maria, soţia lui Dragoş Vodă (cca. 1352 – cca. 1354), mama lui Sas Vodă (cca. 1354 – cca.1359) considerată ca fiind prima Doamnă a Moldovei, care a trăit în oraşul Siret, oraş ales de soţul ei ca să fie capitala Moldovei. Legenda spune că împreună cu soţul ei au ctitorit biserica Uspenia (Adormirea Maici Domnului). Aceeaşi legendă spune că ea a fost înmormântată în această biserică. Biserica Uspenia a fost distrusă de tătari în anul 1650, iar mormântul ei a dispărut odată cu biserica. Ulterior, cu ajutorul lui Ştefan Petriceicu Vodă (1672 – 1673, 1673 –1674, 1783) şi al lui Constantin Şerban Basarab Vodă (1659), siretenii au construit biserica Naşterea Sf. Ioan Botezătorul în apropierea sau poate chiar pe locul bisericii Uspenia, dar mormântul Doamnei Maria nu a fost găsit. În mod sigur mormântul primei doamne a Moldovei se află în situl oraşului, undeva în curtea bisericii Sf. Ioan Botezătorul sau în actualul parc Itzhak Artzi…
O altă legendă ne vorbeşte despre Sasca, soţia lui Sas Vodă şi nora Doamnei Maria. Legenda ne spune că această doamnă a Moldovei era catolică şi că a ctitorit pentru catolici o biserică în oraş. Nu cunoaştem numele ei; pentru posteritate, ea rămas Sasca, adică soţia lui Sas Vodă. După dezastrul Drăgoşeştilor (1359), împreună cu familia probabil s-a retras în Maramureş. În prezent doar oronimul (denumire pentru forme de relief) Sasca, dat unui deal din sudul oraşului pe care pe vremuri era castelul în care locuia cea de a doua doamnă a Ţării Moldova, aminteşte de prezenţa ei în istoria oraşului.
Cel mai important personaj feminin din istoria oraşului a fost Doamna Margareta Muşata supranumită „Doamna Valahiei Mici” (cca. 1327-1394). Despre Doamna Margareta Muşata, fiica lui Bogdan Vodă (cca.1359 – cca. 1365), doamna care a dat Moldovei doi domni şi o dinastie, se cunosc doar două documente, câte unul de fiecare dintre fiii ei care au ajuns domni ai Moldovei. În documentul din 1 mai 1384, dat de Petru Muşat (cca. 1374 – cca. 1391), scris în limba latină, este numită Margareta, în al doilea document, cel dat de Roman I (cca. 1391 – cca. 1394) este numită Muşata, de aici numele ei Margareta-Muşata. Papa Grigore XI (1370 – 1378) într-o scrisoare din 26 ianuarie 1378, i se adresează cu următoarea formulă: „Nobili mulieri Margarethe di Cereth, Domina Walahie Minoris”(Nobilei femei Margareta de Siret, Doamna Valahiei Mici).
Această ilustră femeie parcă are trecutul pus sub semnul cifrei 2: două prenume identice Margareta şi Muşata, doi fii, recunoscuţi de istorici, doi soţi a căror nume sunt cunoscute, a dat Moldovei doi domni (Petru I şi Roman I), despre ea s-au scris până în prezent două cărţi, s-au păstrat doar două documente interne şi, în sfârşit, i s-au făcut două statui. Din familia acestei doamne s-au remarcat în istoria oraşului cumnata ei Doamna Ana, soţia lui Laţcu Vodă (cca. 1365 – cca. 1374), şi nepoata ei, Anastasia, fiica lui Laţcu Vodă.
Laţcu Vodă a murit subit, fără să lase un moştenitor pe linie bărbătească, dar în urma lui a rămas fiica sa cunoscută sub numele de Domniţa Anastasia. După legea românească, ea nu putea să domnească, motiv pentru care i s-a căutat un soţ din rândul nobilimii ortodoxe din Lituania. În calitate de soţ consort a fost ales cneazul Jurg Koriatovici. Căsnicia lor nu a durat mult, deoarece Jurg Koriatovici, ajuns domn, „înţelegea să câmuiască ţara ruseşte“, adică fără să respecte Sfatul Ţării şi legile ţării. În vara anului 1375, el a fost înlăturat de la domnie şi înlocuit cu nepotul lui Laţcu Vodă, Petru Muşat (cca. 1375 – cca. 1391). În urma acestei căsătorii a rămas o fată numită Anastasia, care a fost soţia lui Roman I (cca.1391 – cca.1994), fratele lui Petru Muşat. Despre viaţa ei ştim foarte puţine lucruri. Ştim că ea a trăit în văduvie timp de 55 de ani în oraşul Siret, deşi stăpânea domeniul Coţmani. Mai ştim că înainte de moarte a dăruit mănăstirii din Rădăuţi domeniul Coţmani, unde a fost îngropată. După peste şapte decenii, Ştefan cel Mare (1457 – 1504) a aşezat pe mormântul ei un epitaf cu următoarea inscripţie: „Io Ştefan Voevod, Domnul ţării Moldovei, în anul 7005(1497), luna aprilie 11, a înfrumuseţat mormântul stămoaşei sale, a cneginei Anastasia, care a dat Coţmanul acestui lăcaş, fiica lui Laţcu Vodă. Ea a răpăusat în anul 6928(1420) luna martie”.
Cronicile medievale nu ştiu să ne povestească nimic despre Doamna Ana şi Domniţa Anastasia, soţia şi fiica lui Laţcu Vodă, care au rămas statornice în ortodoxie şi au refuzat să se convertească la catolicism. Papa Grigore XI (1370 – 1378), în bula din 25 ianuarie, îi scrie lui Laţcu Vodă: “Ne bucurăm în Domnul de întoarcerea ta la credinţa creştină şi la ascultarea Sfintei Biserici Romane, aşa ne pare rău de cerbicia soţiei tale care rămâne în erorile de mai înainte; sperăm însă că tu o vei întoarce la sus-zisa credinţă”.
Simeon Reli, în cartea sa “Oraşul Siret în vremuri de demult”, Ed. Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1927, p. 43, scrie despre această prinţesă moldoveană: „Anastasia a fost cea dintâi Domniţă cunoscută a Moldovei, care făcu începutul lungului şir de domniţe şi jupânese române, evlavioase, cari au închinat mănăstirilor şi bisericilor noastre nu numai odoare preţioase şi veşminte lucrate cu mâinile lor harnice, ci şi averi şi moşii întregi”.
În istoria oraşului au fost prezente şi femei din Lituania şi Polonia, care s-au căsătorit cu domni moldoveni. Astfel, Petru I a fost căsătorit cu prinţesa lituaniană Olga Piast-Mazowiecka, sora cneazului Vitold al Lituaniei şi verişoara lui Wladyslaw Jagello (1386 – 1434), motiv pentru care era numit “rudă” de către Vitold, iar Wladyslaw Jagello îi spunea “ginere şi prieten”.
Soţia lui Ştefan I (1394-1399), Ringalla-Anna, a era fiica lui Mihail Koriatovici, unchiul lui Wladyslaw Jagello şi sora Doamnei Calinichia, soţia lui Radu I (1377–1385). Prima soţie a lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a fost Doamna Ringalla. După divorţ, Alexandru cel Bun a creat pentru ea un apanaj format din oraşul Siret şi împrejurimi, pe perioada cuprinsă între anii 1421 – 1432.
În sfârşit, Iliaş Vodă (1432 – 1433, 1435 – 1436) a fost căsătorit cu Maria (Manka) Holszanska (Doamna Mărinca), sora reginei Sofia, soţia lui Wladyslaw Jagello.
Despre prezenţa acestor femei în istoria oraşului au rămas puţine documente. Un hrisov din 24 februarie 1437, dat de Şefan Vodă şi Iliaş Vodă, în perioada când cei doi domneau împreună (1436 – 1442) scrie: “Din mila lui Dumnezeu, noi, Ilie voievod şi fratele domniei mele, Şefan voievod, domnii Ţării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte, că această slugă a noastră şi credincios boier, anume pan Şteful Jumătate, a slujit răposatului nostru părinte şi astăzi slujeşte nouă. De acee, noi, văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă şi i-am dat lui, în ţara Moldovei, un sat anume Văşcăuţi pe Siret… Iar satul mai sus-scris, Văşcăuţi, pe care l-am dat panului Şteful a fost al Măruşcăi, sora soţiei noastre şi l-a pierdut în viclenie când a fugit la ruşi”.
Pentru Doamna Mărinca, Aron Vodă (1451-1452,1454-1455, 1455-1457) a creat, pentru perioada 1455-1457, un nou apanaj similar cu cel creat de Alexandru cel Bun. Acest apanaj, a fost desfiinţat în anul 1457 de Ştefan cele Mare (1457-1504).
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în istoria oraşului s-a remarcat Teodosia, fiica negustorului Giurgiu. Aceasta l-a convins pe negustorul evreu Lazăr (primul evreu atestat documentar în istoria oraşului Siret) să se convertească la creştinism şi s-a căsătorit cu el. Tot ea l-a convins pe soţ să repare pe cheltuiala sa biserica Sf. Treime aflată în ruină. Pentru această faptă, cei doi soţi au fost consideraţi ctitori şi au fost îngropaţi în această biserică, Teodosia Lazăr pe data de 7 ianuarie 1576, iar Ioan Lazăr pe data de 1 martie 1577. (Va urma)
Prof. FRANZ PIESZCZOCH
Comentarii