O adolescentă de 14 ani a suferit un accident în seara de 17 iunie, în comuna Şcheia, după ce a pierdut controlul unei trotinete electrice pe care o împrumutase temporar.
Potrivit informaţiilor preliminare, fata se afla iniţial în parcul Şcolii Gimnaziale Şcheia împreună cu mai mulţi prieteni. În jurul orei 17:45, ea a luat trotineta electrică de la un tânăr de 16 ani din localitate, cu intenţia de a se deplasa până la un magazin din zonă pentru a cumpăra sucuri. În timp ce circula pe strada Petru I Muşat, pe trotuar, în dreptul imobilului nr. 16, adolescenta şi-a pierdut echilibrul şi s-a lovit cu capul de un pod din faţa unei locuinţe.
O martoră care se afla în curtea imobilului a observat incidentul şi a apelat imediat Serviciul de Urgenţă 112. La faţa locului a ajuns un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri. Diagnosticat preliminar cu traumatism cranio-cerebral, cu pierderea cunoştinţei, contuzie la cotul stâng, escoriaţii la genunchii ambilor membri inferiori şi escoriaţii la membrele superioare, minora a fost transportată la Spitalul Judeţean.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)



























Comentarii