Întrebi de ce ţi-a venit o asemenea ispită în vremea privegherii de toată noaptea, când doreai să te rogi cu osârdie. Mi se pare că pentru nădăjduirea ta în sine, că ai dorit să te rogi şi gândeai: „O să mă rog”; ei, şi atunci s-a pornit ispita, pentru că oricărei fapte bune fie îi premerge, fie îi urmează ispită, iar fără ispită ea n-are statornicie. În ispită ar fi trebuit să te smereşti, şi atunci nu te-ai fi tulburat – iar dacă te-ai tulburat, pentru asta să dai vina pe tine însăţi, iar nu pe alţii.
Tulburarea vine din zălogul care rămâne în inima noastră, iar dacă îl socotim vinovat pe altul, ne înşelăm, pentru că el nu face decât să arate aşezarea noastră sufletească, prin purtarea de grijă dumnezeiască, spre îndreptarea noastră.
(Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 33)
Comentarii