Abordez acum un subiect pe care mass-media românească l-a ignorat total, respectiv evoluţia islamismului în lume. Pentru majoritatea cetăţenilor, lumea islamică este un monolit în comportament religios, deşi mulţi ştiu că există două mari ramuri ale credinţei (sunt şi mai multe secte mahomedane), fanatismul este larg răspândit (fals, doar aproximativ 10% din mahomedani sunt „habotnici” la extrem) şi contactele cu alte religii sunt extrem de rare (cele monoteiste) sau lipsesc total (alte religii sau credinţe de pe planetă!). În general, evit subiectele legate de religie, din simplul motiv că nu am calificarea necesară. Referirea din prezentul text la o religie (cea islamică) este datorată implicării sale masive în politica statelor majoritar musulmane (dar nu numai) şi a rolului ei în geopolitică, susţinut şi de o forţă financiară considerabilă (petro-dolari). Întrebarea la care vreau să răspund este legată de evoluţia islamismului în secolul XXI, respectiv audienţa sa în rândul credincioşilor. Statisticile (nu cele mai corecte, dar singurele) ne transmit că participarea la slujba de Vineri a scăzut în toate ţările majoritar musulmane, cu unele excepţii (Afganistan, Pakistan, spre exemplu). Se consideră că prezenţa la moschee (în mod corect) este un semnal clar referitor la fervoarea religioasă a cetăţenilor.
Numărul musulmanilor „practicanţi” este în scădere în totalul credincioşilor şi diferit de la ţară la ţară, dar şi între mediul urban şi cel rural. Însă religiozitatea este, în primul rând, determinată de gradul de educaţie, accesul la informaţii (inclusiv din zone cu alte religii majoritare) şi posibilitatea de a călători şi a lua contact direct cu populaţii de alte confesiuni. Cei „sceptici” privind mesajele religioase sunt, în general, tinerii mânaţi de dorinţa de cunoaştere, dar şi de opoziţia faţă de vechea generaţie şi regulile ei pe care le consideră prea stricte. Şi în ciuda pedepselor forte dure (mai ales în cazul regimurilor teocratice sau conduse conform „sharia”) au apărut cazuri de îmbrăţişare a altor religii, în general creştine (vezi Iran).
O îndepărtare a cetăţenilor de preceptele stricte ale Islamului tradiţional este (cum se întâmplă în aproape toate religiile existente) generată de credibilitatea liderilor. Sunt bogaţi (chiar sfidează prin avere majorităţile sărace ale populaţiei), nu respectă regulile pe care le pretind credincioşilor şi nu se implică în campanii de promovare violentă a Islamului (niciun fiu de lider nu „doreşte” să ajungă martir al Profetului) decât verbal! Este valabil şi în Islam celebra sintagmă din Ortodoxie, „fă ce zice popa, nu ce face popa”? Menţinerea Islamului clasic şi tot mai îndepărtat de societatea modernă este susţinut de cei cu bani mulţi, care nu doresc schimbări în societate (este „moşia” lor!), deţin puterea politică şi au un sprijin important în liderii religioşi. „Petro-dolarii” utilizaţi preponderent pentru construcţia de moschei şi şcoli islamice în ţările sărace şi cu educaţie foarte slabă sunt un exemplu în acest sens.
O întrebare se pune, deşi nu este publică din cauza falsei „corectitudini politice”, respectiv: este o strategie de diminuare a islamismului, mai ales cel violent? Posibil! Sunt alte religii mai atractive pentru actualii musulmani? Cred că da, mai ales Creştinismul, inclusiv datorită faptului că are rădăcini comune (Biblia ebraică) cu mahomedanismul. Mai am o întrebare. Când fluxul de „petrodolari” va seca, vom asista la o restrângere a islamismului? Va dispărea varianta agresivă şi anti-occidentală a sa? Greu de spus… Dar trebuie să fim „pe fază”, inclusiv pentru că elemente islamice radicale sunt prezente în Europa şi SUA. Nu e de neglijat!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii