Mani Neumann, Der Teufelsgeiger („Violonistul Diavolului”), cunoscut publicului din România în urma colaborării sale de lungă durată cu formaţia Phoenix, aduce Trio farfarello în România pentru un turneu naţional inedit, care dă artei o definiţie aparte.
Dintr-un amplu comunicat aflăm că „Trio farfarello” a împlinit 40 de ani de carieră în 2021, însă conjunctura impusă de pandemie a făcut imposibilă o „sărbătoare” complexă, aşa cum Mani Neumann şi-ar fi dorit. Îndrăgostit de ţara noastră, violonistul a început în acest an colaborarea de lungă durată cu România, iar „Momentum” este conceptul care ilustrează, probabil, cel mai bine versatilitatea şi unicitatea muzicii farfarello.
„Am fost întrebat de multe ori în ce gen muzical ne încadrăm sau care este mesajul nostru, pentru că oamenii din România ne descoperă acum. Termenul are o dublă semnificaţie. În primul rând, eu cred că arta nu este o succesiune de note, de litere sau de culori, ci o stare – asta dacă vorbim despre sinceritate şi autenticitate, bineînţeles. Dacă este sinceră, reală, muzica are ceva din infinit, din increat, din atemporal – este sinonimă cu «oricând». În acelaşi timp, are ceva din «Aici şi acum». Expresia ei, interpretarea, este în acest moment, aici şi acum. Contează starea pe care o dăm mai departe acum, momentul în care ne găsim pentru această expresie, pentru acest schimb de energie. Deci, este punctuală. În al doilea rând, în sistemul internaţional cuvântul «momentum» defineşte impulsul, în fizică. Lumea funcţionează pe baza unor principii şi a unor legi foarte clare – legile lui Newton, principiile mecanicii pot fi explicate foarte simplu şi didactic. Este exact aceeaşi explicaţie, într-o metaforă, în ceea ce face un artist: ai un corp în nemişcare, care va rămâne acolo atâta timp cât asupra lui nu se acţionează cu o forţă din exterior. Când nu vii cu nimic, nu oferi nimic. Apoi, principiul al II-lea vine şi spune că mişcarea lui, cantitatea de mişcare, este direct proporţională cu forţa aplicată şi are loc pe direcţia pe care acţionează forţa. Noi asta facem, venim cu ceva şi mişcăm ceva, da? Dăm un impuls – unei stări, unei energii, a celor din public. «Direcţia» este exact starea pe care vreau să o transmit. Apoi, dacă mergem puţin mai departe, la a treia lege, ea spune că există un rezultat: forţa de reacţiune. Al doilea corp va acţiona şi el asupra primului, la rândul său, cu o forţă egală ca mărime, dar în sens contrar. Nu tocmai asta se întâmplă cu noi la concerte? Nu e exact aici cuprinsă explicaţia răspunsului care vine de la public? Pentru că el vine! Au spus-o şi alţii – şi publicul îţi dă, la rândul său, o anumită energie. Numai că acest schimb, această aplicaţie a legilor, se întâmplă atunci când impulsul există cu adevărat – şi prin impuls înţeleg dorinţa de a da, de a transmite acea stare. De aceea, la noi, fiecare concert este diferit şi nimeni nu ştie la ce să se aştepte a doua oară, pentru că ne interesează mai puţin forma (deşi o cunoaştem şi o stăpânim), şi mai mult starea. Asta e cheia, aici e scopul. Este explicaţia energiei, a vitezei, a stilului în care eu cânt, de exemplu. Momentum.”
Evenimentul din Suceava este programat la Art Rock Cafe vineri, în 6 octombrie, începând cu ora 21:00 (open doors: ora 20:00). (A.B.)


























Comentarii