De la drum

…Adevărat este că a devenit oarece trend să fii poftit de fermier la dumnealui – la solarul, pe ogorul, în livada pe care le îngrijeşte cu drag de meserie şi normal interes de profit –, ca îmbinând necesitatea cu autenticul, orăşean fiind, să intri pentru câteva ceasuri în rolul ţăranului şi, contra cost, să-ţi culegi tomatele, usturoiul şi pătrunjelul, prunele şi merele. Mai ales dacă ţi se spune că sunt eco şi bio. Iar dacă nu ajungi să intri într-un astfel de rol, pare cam tot pe-acolo ca, la nevoie şi cu mare grabă, inclusiv dacă nu-ţi place ca în oficiala piaţă agro să te dai la mâna precupeţilor (cărora acum li se mai zice samsari), să te aprovizionezi direct de la tarabele înjghebate pe la răspântii ori, poate mai bine, de la cele aflate la şuşaua mare, în dreptul caselor. Pe la noi devenite tradiţionale şi foarte frumos încadrate în peisajul local. (Aşa de frumos încât dintr-un documentar realizat în urmă cu nu mulţi ani de un jurnalist britanic îndrăgostit de România, Charlie Ottley, am aflat că Bucovina e patria pepenilor – sau cam aşa ceva; nefiind vorba despre castraveţii grădinarului, ci despre harbujii comercializaţi la drumul mare pe când a traversat dumnealui arealul.) Desigur, şi acolo ai pretenţia sau măcar prezumţia că toate bunătăţile care ţi se oferă sunt bio şi eco. Dar ce păcat că nu tocmai de ieri de azi a prins a umbla vorba că unii întreprinzători s-au pus a cumpăra legume şi fructe din piaţa angro şi a le vinde la poarta casei drept producţie proprie! Păcat că afacerile lor pătează cu bănuială afacerile celor care pe bune îşi vând la drum curechiul, barabulele şi poamele… (După cum vi se zice şi chiar simţiţi, avem de-a face cu o încălzire globală şi naţională. Aşa că să nu ne mirăm dacă mai la anul cineva ne va vinde la drum banane din plantaţia sa, portocale din orangeria sa etc.)