Săpăturile arheologice de la Biserica Sfântul Ilie sat Sfântu Ilie, com. Şcheia, jud. Suceava, au început în 2019. După desfacerea pardoselii de piatră din pronaos (provenită de la ultima reparaţie a bisericii, întreprinsă la începutul secolului al XX-lea, de către inginerul austriac Hugo von Rezori), a fost desfăcută şapa de ciment. Plăcile de piatră provenite din pardoseală au fost numerotate, marcate şi depozitate.
Sub şapa de ciment a existat un strat compact de nisip amestecat cu cărămizi arse. Această umplutură s-a păstrat pe toată suprafaţa pronaosului, în unele locuri fiind până la nivelul şapei de izolaţie (-1,70 m) de la biserica lui Ştefan cel Mare.
De a -0,10 m (de la cota 0), pe aproximativ o suprafaţă de 0,30 – 0,45 m faţă de elevaţie, pe toate laturile zidurilor, s-au păstrat în succesiune stratigrafică trei niveluri de şapă de la trei pavimente diferite din pronaos, delimitate astfel:
Prima şapă de ciment groasă de 0,15 cm (cota 0 -0,20 m) pe care au fost fixate lespezile de piatră de la ultimul paviment de la începutul secolului al XX-lea (reparaţiile austriece); în timpul restaurării bisericii de către inginerul austriac Hugo von Rezori) au fost scoase pietrele funerare din biserică şi aşezate la exteriorul zidului de est, de o parte şi de alta a intrării în lăcaşul de cult; istoricul şi slavistul Eugen Kozak, menţiona la 1903: „În curtea bisericii, lângă perete se află cinci pietre funerare, destul de groase, ce se găsesc într-o stare destul de deteriorate, ce aparţin unor perioade destul de îndepărtate, abia dacă oferă vreun interes istoric”. Din nefericire, nu avem informaţii referitoare la vechea amplasare a pietrelor în biserică (notaţii, fotografii etc.), astfel că identificarea celor înhumaţi în pronaos nu mai poate fi făcută.
Şapa a doua, din mortar, de la al doilea paviment din pronaos (-0,20 -0,30 m) păstrează în câteva locuri amprente de cărămizi, ceea ce demonstrează că pardoseala a fost în această etapă din cărămizi arse; prin faptul că umplutura de nisip, amestecată cu cărămizi sparte şi întregi, acoperă întreaga suprafaţă a încăperii pronaosului, începând de sub pardoseala făcută de austrieci, până la nivelul -1,70 m, la care a fost descoperită şapa de fundaţie a bisericii Ştefan cel Mare, constituie dovada că pavimentul de cărămizi a fost scos, cărămizile fiind sparte şi refolosite împreună cu umplutura de nisip. Al doilea paviment de cărămizi simple poate fi atribuit reparaţiilor bisericii efectuate de către mitropolitul Varlaam, între 1632-1653.
Şapa a treia a bisericii aparţine perioadei lui Ştefan cel Mare, pe aceasta fiind fixate cu mortar cald cărămizi smălţuire, de culoare verde oliv şi maro-crem (-0,30 / -0,40). În umplutura de nisip şi cărămizi provenită de la reparaţiile austriece, am descoperit fragmente de cărămizi cu smalţ verde, care datează din secolul al XV-lea, provenind de la prima podea a bisericii.
Într-o lucrare istorică publicată la 1908, există această informaţie referitoare la biserică: „A servit din început ca mănăstire de călugări, iar astăzi serveşte ca biserică de mir. E în stare bună şi are în interiorul ei pavaj de ţiglă smălţuită de formă rombică”. În prezent, numai în altar se păstrează pavimentul autentic din cărămizi rombice smălţuite, de la biserica ridicată de Ştefan cel Mare în 1488. În pronaos, am descoperit în umplutura din timpul austriecilor o cărămidă cubică cu smalţ verde şi câteva fragmente de cărămizi dreptunghiulare cu smalţ, însă nici una de formă rombică; în caseta 3, cavoul 4, o cărămidă dreptunghiulară cu smalţ a fost refolosită la închiderea arcuită a cavoului datat cu o monedă din aur de la Maria Tereza, la 1743. Cărămida datează din secolul al XV-lea şi poate fi relaţionată cu pavimentul lui Ştefan cel Mare.
Biserica Sfântul Ilie a fost pictată după 1488. Tabloul votiv, amplasat în naos, pe pereţii de vest şi de est, îl înfăţişează pe Ştefan cel Mare, ctitor, care închină biserica Domnului Iisus Hristos, fiind condus de Prorocul Ilie; urmează Bogdan (adolescent), un alt fiu matur (neidentificat, inscripţia fiind ştearsă) şi Doamna Maria.
Tablourile votive de la Biserica Sfântul Ilie şi de la Biserica Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Voroneţ sunt diferite. Cel de la Voroneţ îl redă pe Ştefan cel Mare, ctitor, urmat de o fiică, de Maria / Voichiţa şi de Bogdan.
În tabloul votiv de la Biserica din Pătrăuţi (zidită la 1487), Ştefan cel Mare este urmat de Bogdan, de o fiică (Ana), de Maria / Voichiţa şi de altă fiică (Maria). Alexandru era în viaţă, el era primul născut al lui Ştefan şi al doamnei Evdochia de Kiev, cel care, potrivit cutumelor trebuia să urce pe tronul Moldovei. În tabloul votiv de la Pătrăuţi, urmaşul la tronul Moldovei este arătat Bogdan; şi aşa a fost.
Arhitect expert dr. ION MAREŞ
Comentarii