Aviaţia militară israeliană a atacat poziţii islamiste de la periferia Damascului, afirmă surse militare israeliene citate de site-ul Ynetnews.com şi de cotidianul The Jerusalem Post.
Au fost vizate poziţii militare iraniene, conform unor oficiali din cadrul armatei israeliene.
Sistemele antiaeriene siriene nu au fost activate în cursul bombardamentelor israeliene.
Presa siriană nu a făcut nicio referire la acest incident şi nu au fost raportate victime.
Armata israeliană efectuează frecvent atacuri pe teritoriul Siriei, vizând în principal poziţii ale grupului islamist şiit Hezbollah sau baze militare iraniene. Grupul fundamentalist şiit Hezbollah şi Iranul au trimis combatanţi în Siria pentru susţinerea Administraţiei Bashar Al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste.
În cursul dimineţii de ieri, armata israeliană a ripostat şi în sudul Libanului, asupra unor poziţii ale mişcării islamiste Hezbollah, după tentative de atacuri cu rachete.


























Comentarii