Ca pe şine

Dacă ar fi să „traducem” vorbele din titlu, ne-am gândi că se referă la ceva care funcţionează perfect. Într-o sublimă idee, ca o locomotivă îndreptându-se în viteză spre ţintele călătorilor din vagoane (dacă nu-s restricţii pe cale, dacă vagoanele nu-s învechite, dacă vagoanele sunt suficiente). Altfel, despre starea transportului feroviar de pe la noi sunt oricând gata să ne spună câte ceva politicienii care fac declaraţii întru frumoase perspective, ceferiştii care plănuiesc proteste, călătorii care… Acea categorie de călători care s-au obişnuit să folosească trenul ori sunt nevoiţi să-l ia. Lungă şi nuanţată poveste. Bunăoară, pe de-o parte, se văd nişte străduinţe – vagoane mai dotate, mai curăţele, inclusiv cu toalete care au săpun şi hârtie la pornire (…că după câţiva zeci de kilometri se întâmplă să nu mai aibă, plus că rişti să le găseşti deversând…); pe de alta, poţi constata că dacă o grabă te provoacă să vrei să iei un tichet din Bucureşti spre Suceava cu un ceas înainte de plecarea garniturii, rişti să nu-l capeţi (din motive întemeiate, pe distanţe mai lungi nu se mai vând bilete fără loc), atât pentru că n-ai ştiut să fii prevăzător, inclusiv să ţi-l procuri prin smartphone, nu la ghişeu, cât şi pentru că trenul e scurt (clar, tot din motive circumstanţial întemeiate!). Iar feroviarii plănuiesc proteste majore… Bref, unul ca mine, care de peste juma’ de veac călătoreşte cu trenul, este tare curios ce vor obţine. Şi pentru ei, şi pentru mine. Că cer şi ei lefuri mai bune (normal!), dar şi că, punând degetul pe rănile interne, acuză că n-au buget aprobat, că printre altele n-au parale pentru piese de schimb, că n-au suficiente vagoane. Şi noi, călătorii, vrem vagoane… în care să călătorim după voie şi nevoie, atâţi cât am rămas.