Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, ieri, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Suceava că municipalitatea a fost umilită în instanţă în unele cazuri de ridicare a maşinilor de pe domeniul public şi că trebuie făcută dovada notificării şi de luare la cunoştinţă.
În şedinţă, consilierul local PSD Dan Ioan Cuşnir a întrebat ce măsuri s-au luat în cazul proprietarului unei maşini care parchează de circa doi ani de zile pe spaţiul verde de pe strada Mărăşeşti.
„De vreo doi ani de zile pe Mărăşeşti, cineva parchează o maşină pe domeniul public pe spaţiul verde. Aţi luat o măsură?” a întrebat Dan Ioan Cuşnir.
Primarul Ion Lungu a spus că din păcate există o problemă reală.
„Avem o problemă şi e una reală, din păcate. Am fost umiliţi de mai multe ori când am ridicat aceste maşini de pe domeniul public. Proprietarul ne-a dat în judecată şi ne-a umilit şi ne-a pus să ducem maşina înapoi, în aceeaşi poziţie, pe ideea că nu a fost notificat la timp, că nu a fost notificat, că nu a semnat. El spune că stă la Stroieşti, nu era în Suceava, nu era în localitate, chichiţe judecătoreşti” a arătat primarul.
Lungu a spus că dacă proprietarul maşinii e plecat în America zece ani de zile nu poate să-i aducă la cunoştinţă şi nu-i poate ridica maşina.
„Fără să am dovada că i-am adus la cunoştinţă nu-i pot ridica maşina” a spus Lungu.
Dan Ioan Cuşnir a arătat însă că respectivul la care face referire este chiar sunat de cei de la Primăria Suceava să-şi mute maşina când se tunde iarba, iar apoi o parchează la loc.
Ion Lungu a spus că va trebui soluţionată punctual această speţă. (N.B.)

























Comentarii