Un public sucevean categoric francofil, cred că în mare parte şi francofon, a avut şansa de-a urmări recent, gratuit!, în serile de joi – duminică, şapte filme în limba franceză (cu subtitrare), în cadrul Festivalului Filmului Francez în România, ediţia a XXVII-a (cu tema „Cinéma, mon amour”), găzduit la noi de Auditorium „Joseph Schmidt” al USV. Aş putea spune că „un public ales” – de la profi de franceză, studenţi (ori foşti!) şi elevi ai acestora, la alţi „consumatori” rafinaţi, cam de nişă –, decantat de certul interes al acestuia pentru un asemenea eveniment, public care a savurat pelicule foarte noi, multipremiate (inclusiv cu actori premiaţi), diverse din perspectivă tematică, foarte bine alese. Totodată, mă încumet să zic, filme care pot fi (re)văzute la TV5 Monde, ARTE ori, poate, TVR2 sau TVR Cultural, eventual la miez de noapte, dar nu la televiziuni comerciale, nici la cinematografe de mall. Altfel, reprezentanţii suceveni ai Institutului Francez şi ai Alianţei Franceze au subliniat că a fost vorba inclusiv de un „exerciţiu” în sensul (re)atragerii de public în cinematograf. În ce mă priveşte, urmărind şase din cele şapte pelicule, dincolo de calitatea acestora, am găsit câteva motive pro cinema: înseamnă o ieşire în oraş; acolo te poţi întâlni cu persoane simpatice pe care poate că nu le întâlneşti des; ai publicitate doar la început; vezi „mare” şi asculţi tare (…fără ca vecinii să se supere). Aş mai adăuga că, în acest context, neştiind-o până mai ieri, festivalul m-a sedus să mă „îndrăgostesc” de belgianca Virginie Efira (cu relativ recentă cetăţenie franceză), protagonista a două filme prezentate în selecţia de la Suceava, „Revoir Paris” (în opinia mea, chef d’oeuvre a selecţiei), pentru care a fost recompensată în februarie a.c. cu premiul Cezar pentru „cea mai bună actriţă în rol principal”, respectiv „Les enfants des autres”, pentru care a primit premiul Lumiere – „cea mai bună actriţă” (tot în 2023).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii