Consiliul Local Suceava urmează să adopte în şedinţa din 30 martie o hotărâre privind introducerea unor noi prevederi legate de parcarea autovehiculelor pe străzile din municipiu.
Potrivit proiectului iniţiat de primarul Ion Lungu şi viceprimarul Lucian Harşovschi, pe arterele de circulaţie unde sunt parcate autovehicule şi pe care urmează se se execute activităţi specifice serviciilor de salubrizare stradală se va interveni pe baza unui program stabilit de Direcţia de ecologizare şi aprobat de primar.
Programul va cuprinde arterele de circulaţie pe care se intervine, ziua/zilele şi intervalul orar.
„În vederea executării lucrărilor de salubrizare este interzisă parcarea autovehiculelor în zonele, în ziua/zilele şi intervalele orare stabilite şi afişate pe indicatoarele de informare” se arată în proiectul de hotărâre.
Potrivit iniţiatorilor, informarea cetăţenilor privind programul de executare a lucrărilor de salubrizare stradală se va realiza atât prin montarea de indicatoare care vor conţine informaţii privind ziua/zilele şi intervalul orar pentru salubrizare, cât şi prin informarea asociaţiilor de proprietari în a căror proximitate se află străzile cuprinse în programul de salubrizare.
Măsura a fost luată întrucât s-a constatat că activitatea de salubrizare stradală nu se poate desfăşura corespunzător în condiţiile în care pe străzi sunt parcate autovehicule.
Pentru refuzul de a îndepărta autovehiculul în vederea efectuării operaţiunilor de curăţenie stradală, amenda este cuprinsă între 400 şi 1000 de lei pentru persoane fizice şi între 500 şi 2500 de lei pentru persoane juridice. (N.B.)

























Comentarii