> Debutul anului 2023 confirmă că se continuă în forţă combaterea delictelor silvice
Poliţia Judeţeană Suceava a prezentat în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Suceava situaţia legată de combaterea delictelor silvice, remarcând că anul 2022 a fost cel în care s-a confiscat cea mai mare cantitate de material lemnos din ultimii 5 ani.
Potrivit sursei citate, în perioada 2018 – 2022 au fost constatate 1.260 de infracţiuni silvice, au fost confiscaţi cca 32.000 mc material lemnos şi au fost confiscate 57 de vehicule destinate transportului ilicit de material lemnos.
În anul precedent, 2022, s-a confiscat cea mai mare cantitate de material lemnos din ultimii 5 ani şi au fost indisponibilizate cele mai multe vehicule utilizate la transportul ilicit de material lemnos.
Dacă în anul 2018 au fost înregistrate 198 de dosare penale privind infracţiuni la Codul silvic, a fost confiscată cantitatea de 4.716,37 mc material lemnos, au fost indisponibilizate 12 autovehicule şi s-au fost aplicat 587 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.350.800 lei, în anul 2019 au fost înregistrate 201 dosare penale, a fost confiscată cantitatea de 4.088,89 mc material lemnos, au fost indisponibilizate 7 autovehicule şi au fost aplicate 643 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.510.000 lei.
Potrivit statisticii, în anul 2020 au fost înregistrate 214 dosare penale privind infracţiuni la Codul silvic, a fost confiscată cantitatea de 7.485,75 mc material lemnos şi au fost indisponibilizate 3 autovehicule, iar în anul 2021, pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii în domeniul silvic, structurile IPJ Suceava cu atribuţiuni în domeniul silvic, au organizat independent sau în cooperare cu celelalte instituţii abilitate (Garda Forestieră Suceava şi Direcţia Silvică Suceava) 1.837 de controale şi au fost înregistrate 363 dosare penale. A fost confiscată cantitatea de 4.725,06 mc material lemnos cu o valoare de 1.462.490 lei şi au fost indisponibilizate în vederea confiscării 16 autovehicule şi autotrenuri utilizate la transportul ilicit de material lemnos, cu o valoare de cca 500.000 euro.
În ceea ce priveşte evoluţia problematicii silvice în anul 2022, Poliţia Judeţeană Suceava arată că au fost cele mai multe acţiuni desfăşurate în teren, cea mai mare cantitate de material lemnos confiscată în ultimii 5 ani şi cele mai multe vehicule de transport indisponibilizate, acestea fiind elemente definitorii ce au condus la reducerea volumului de masă lemnosă tăiat ilegal.
Astfel, în anul 2022, la nivelul IPJ Suceava, comparativ cu anul 2021, s-au s-au efectuat 1.758 de acţiuni pe linie de silvicultură, fiind controlate 418 obiective de profil silvic şi verificate 4.760 vehicule de transport material lemnos < s-au înregistrat 123 de dosare penale cu autori cunoscuţi, prin activităţi de cercetare penală complexă reuşindu-se soluţionarea a 277 asemenea cauze (înregistrate inclusiv în anii precedenţi) faţă de 140 în anul 2021 (+137 în creştere cu 97,85%%), s-au înregistrat 151 de dosare penale cu autori necunoscuţi, reuşindu-se soluţionarea a 82 asemenea cauze, faţă de 54 în anul 2021 (+ 28 în creştere cu 34,14%).
Pe linia constatării contravenţiilor la regimul silvic, în perioada analizată, s-au aplicat 665 sancţiuni contravenţionale cu amendă (faţă de 476 în anul 2021), în valoare totală de 1.543.000 lei (+189, creştere cu 39,7%) şi a fost confiscată cantitatea totală de 10.117 mc de material lemnos cu o valoare de cca 4.130.900 lei (+5392 mc faţă de anul 2021 – aproximativ peste 50%) şi au fost indisponibilizate 21 (+5) autovehicule, 7 fierăstraie mecanice, două topoare şi 10 alte bunuri, în valoare de cca 850.000 de euro.
Poliţia Judeţeană Suceava a remarcat că în anul 2023 sunt create premisele unor rezultate bune şi foarte bune în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea delictelor silvice, această problematică fiind prioritizată la nivelul IPJ Suceava.
„În acest sens sunt organizate întâlniri săptămânale cu partenerii instituţionali pentru analiza situaţiei operative, a riscurilor şi vulnerabilităţilor, fiind dispuse măsuri eficiente care au dus deja la capturi impresionante de material lemnos, reţineri de persoane pentru tăieri ilegale de arbori şi confiscarea în perioada 1.01.2023 – 15.03.2023 a 6 autotrenuri de transport în valoare de cca 200.000 de euro” a precizat sursa citată. (N.B.)

























Comentarii