O sigură ofertă a fost depusă la licitaţia pentru modernizarea sălii de şedinţe a Consiliului Local din cadrul clădirii Primăriei Municipiului Suceava. Anunţul a fost făcut miercuri de primarul Ion Lungu, care spune că ofertanţii sunt Casa Grup Suceava, alături de încă trei subcontractanţi.
„Nu vreau să o mai dau pe latura politică, mulţi venind şi spunând că nu mai trebuie să modernizăm această sală. Nu-i moftul meu sau ambiţia mea. Suntem, totuşi, un municipiu reşedinţă de judeţ şi ne trebuie o sală de şedinţe corespunzătoare. Este un proiect desul de bine gândit, făcut să poată funcţiona şi în regim de amfiteatru, cât şi ca sală de şedinţe” arată şeful municipalităţii.
Valoarea estimată este de aproximativ 3 milioane de lei, cu un termen de realizare de 12 luni, Lungu exprimându-şi speranţa că oferta în cauză va fi eligibilă.
„În caz că este aşa, voi avea discuţii cu cei care vor câştiga licitaţia, astfel încât să finalizăm lucrările de modernizare până la data de 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei” a specificat Ion Lungu.
Proiectată de Nord Proiect Suceava, pentru suma de 130.000 de lei, sala modernizată va fi cu rol dublu funcţional, respectiv pentru şedinţe şi conferinţe. În acest sens, vor fi amenajate un amfiteatru de 150 de locuri, în două gradene, un foaier şi o garderobă. Instalaţia electrică va fi înlocuită, iar grupul sanitar va intra în reabilitare şi modernizare. În ceea ce priveşte dotările cu echipamente, urmează a fi achiziţionat un sistem electronic performant de votare, inclusiv pentru şedinţe online.
În februarie 2006, sala de şedinţe a Consiliului Local Suceava a fost dotată cu o modernă instalaţie de sonorizare şi votare electronică, achiziţionată în baza programului privind modernizarea administraţiei publice locale. Dotările au scos de la bugetul local circa 70.000 de lei, câştigătorul licitaţiei fiind firma suceveană Asisst Software.

























Comentarii