Grav accident la Slobozia Sucevei

> O femeie a murit, iar un bărbat a suferit răni grave, după o coliziune în zona barierei pasajului CFR Milişăuţi-Gară

Un accident rutier s-a produs miercuri seara pe DN 2H, în zona localităţii Slobozia Sucevei, comuna Grăniceşti.

Potrivit plutonierului Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în urma coliziunii produse între două autoturisme, două persoane – un bărbat şi o femeie, şoferii celor două maşini – au rămas încarcerate.

El a spus că echipele de intervenţie au reuşit să extragă cele două persoane încarcerate.

În evenimentul rutier au fost implicaţi doar conducătorii autoturismelor.

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, conştient, dar cu multiple leziuni, a fost extras din autoturism şi predat unei ambulanţe trimise la faţa locului. Totodată, a fost extrasă din maşină cea de-a doua persoană, o femeie, care, din nefericire, avea leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul.

La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Rădăuţi cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Un şofer a depăşit două autovehicule şi a lovit frontal un autoturism care venea din sens opus

O femeie de 49 de ani, din Rădăuţi, a murit, miercuri seara, în urma unui accident rutier.

Potrivit cercetărilor poliţiştilor, în jurul orei 19:20, Romulus M. (53 ani), din Suceava, conducea un autoturism Mercedes-Benz pe DN 2H, în interiorul localităţii Milişăuţi, având direcţia de deplasare dinspre Rădăuţi către Suceava.

Când a ajuns în apropierea pasajului CFR Milişăuţi-Gară, aflat în capătul satului Slobozia Sucevei, acesta a iniţiat efectuarea manevrei de depăşire a unui autoturism şi a unui utilaj agricol, a pătruns şi a circulat pe contrasens, condiţii în care a intrat în coliziune frontală cu un autoturism VW condus de o femeie de 49 de ani, din Rădăuţi, care circula dinspre Suceava.

În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme implicate, decesul femeii şi vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto Romulus M., care, la spital, a primit diagnosticul „traumatism uşor prin accident rutier” – rănit uşor.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile „uciderea din culpă” şi, respectiv, „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI