> L.D. CLEMENT
Probabil că printre oamenii cei mai fericiţi/mulţumiţi s-ar număra destui dintre cei care au norocul să presteze cât le place şi cam cât le place, protejându-se, ferindu-se de nervi şi de uzură, găsindu-şi astfel (încă) mai mult timp pentru odihnă (şi leneveală!), pentru a petrece timp frumos alături de persoanele preţioase lor, pentru a călători… dacă ar avea totodată şi paralele necesare. „Banii nu aduc fericirea!” va fi zis cineva care va fi ajuns la un moment critic de înţelepciune în care, dându-şi seama că nu e în stare să producă parale care să-i susţină cine ştie ce distracţii scumpe, context în care – spre a nu înnebuni de supărare şi de invidie – a găsit că e mai cuminte să se bucure de plăceri simple: să respire, să privească cerul etc.
Potrivit unui recent sondaj al unei platforme de slujbe, 80% dintre angajaţii chestionaţi la noi cu privire la eventualitatea de a presta numai 4 zile pe săptămână s-au arătat bucuroşi, unii chiar veseli să lucreze şi 10 ore pe zi sau în câte o zi (poate că nu neapărat dintre cei care deja robotesc 10 ore zilnic). Probabil nu puţini dintre ei visează la un program standardizat de luni până joi, între orele 8 şi 16(18), ignorând că, în cauză (ori în cauza altora), programul prescurtat ar putea să însemne nişte ore luni dimineaţă, nişte ore miercuri după-amiază, altele în noaptea de vineri spre sâmbătă şi încă altele fix duminica. Nu-i de mirare că, spre o asemenea variantă, angajatorii sunt cei mai reticenţi (60% dintre ei), căci perspectiva lor e diferită: activitatea trebuie mai departe realizată şi încă la parametri de eficienţă cel puţin similari cu cei anteriori.
Cea mai bună variantă de lucru rămâne una de mult timp visată, în fel şi chip exersată: dacă este posibil ca unii să presteze, iar alţii să încaseze. Se poate, depinde în ce zonă a realităţii te găseşte istoria. Iar dacă paralele n-aduc mulţumirea, rămân aerul, cerul şi pământul.
Comentarii