Poliţia Municipiului Suceava a organizat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4-5 martie, între orele 23:00 şi 2:00, o acţiune în sistem integrat, cu efective mărite, pe raza municipiului Suceava, fiind angrenate structuri din cadrul subunităţii, respectiv Biroul Ordine Publică, Biroul Investigaţii Criminale, Biroul rutier, Biroul pentru Centrul Universitar, Secţiile de poliţie rurală arondate Ipoteşti, Dărmăneşti, Adâncata şi Şcheia şi Compartimentul conductori câini. În cadrul acţiunii au participat şi lucrători de la IPJ Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice dar şi efective din cadrul IJJ Suceava, ISU Suceava şi Poliţia Locală Suceava – Biroul control activităţi comerciale.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, concepţia acţiunii a fost una preventiv-reactivă, avându-se în vedere asigurarea ordinii şi liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, pentru combaterea faptelor de natură judiciară, descoperirea autorilor şi tragerea la răspundere penală pentru faptele săvârşite.
Sursa citată arată că dispozitivul de ordine publică constituit a avut ca principal scop asigurarea ordinii şi liniştii publice în zona cluburilor/discotecilor, magazinelor cu program non-stop, sălilor de jocuri de noroc, precum şi pe linia prevenirii faptelor cu violenţă comise în proximitatea acestora şi implicit generarea unui sentiment de siguranţă în segmentul stradal.
Totodată, s-a avut în vedere prevenirea şi combaterea faptelor penale şi contravenţionale la regimul rutier şi implicit generarea unui sentiment de siguranţă participanţilor la traficul rutier pe întreaga zonă de responsabilitate a subunităţii.
În cadrul acţiunii au fost legitimate peste 250 de persoane şi au fost atenţionate verbal sau scris 27 de persoane, cu privire la comportamentul social.
Au fost verificaţi 10 agenţi de pază de la mai multe obiective şi au fost controlate 17 bagaje.
Mai mult, au fost testaţi cu aparatele etilotest şi drugtest 77 de conducători auto identificaţi în zona cluburilor, discotecilor şi sălilor de jocuri.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.350 lei.
Totodată, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare şi a fost imobilizat un vehicul fiindu-i retrase plăcuţele cu numerele de înmatriculare.
„Astfel de acţiuni punctuale şi cu efective sporite vor fi continuate şi în perioada următoare de către poliţişti. Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate” ni s-a precizat. (N.B.)

























Comentarii