Prefectura Suceava:

Pe toate drumurile naţionale din judeţ, ieri s-a circulat în condiţii de iarnă

> Carosabilul era acoperit cu zăpadă frământată de până la 3 cm

Prefectura Suceava a anunţat, ieri, că pe drumurile naţionale din judeţ se circula „în condiţii de iarnă”.

Potrivit sursei citate, în zona de responsabilitate a SDN Câmpulung Moldovenesc, respectiv zona de munte, se acţiona pe toate sectoarele de drum din administrare în vederea menţinerii fluenţei circulaţiei, mult îngreunate din cauza precipitaţiilor sub formă de ninsoare abundentă.

Circulaţia era asigurată în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă frământată de până la 2 cm. Pe parcursul anterioarelor 24 de ore s-a acţionat cu 40 de utilaje dotate cu lamă şi răspânditor, folosindu-se peste 750 tone sare şi 35 tone nisip.

Pe toate sectoarele de drum naţional din administrarea Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Suceava circulaţia a fost asigurată pe parcursul nopţii anterioare „în condiţii normale de iarnă”.

Se circula pe carosabil acoperit cu strat de zăpadă frământată de 1-3 cm pe DN 2E Păltinoasa – Vicovu de Jos, DN 2K Solca – Milişăuţi, DN 17A Marginea – Bălcăuţi, DN 2H Putna – Rădăuţi.

Aflăm că drumarii au acţionat pe parcursul zilei de duminică şi a nopţii ce a urmat cu 45 utilaje (proprii şi ale prestatorului de servicii), fiind răspândite circa 476 tone material antiderapant.

„Situaţia este monitorizată permanent, se intervine în funcţie de starea vremii şi condiţiile de trafic” a precizat Prefectura Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI