Cine (n-)are parte(?)

O petiţie iniţiată recent de Asociaţia Editorilor din România se numeşte „Pactul pentru Lectură” şi, semnată de cât mai mulţi doritori de carte, ar avea rolul să înduplece guvernanţii să fie mai atenţi cu politicile lor pentru… Asta, desigur, în contextul calificat drept „sumbru” în care, printre altele, „România are cea mai mică piaţă de carte din toată Uniunea Europeană, cu doar 5 euro – 25 de lei/ de persoană cheltuiţi anual pentru cărţi”. Tablou din care reiese, nu-i aşa?, că mulţi sunt românii care nu se-ndură să-şi rupă de la gură (şi de la altele) spre a cumpăra finalmente cu toţii, pe ţară – în medie, potrivit cifrelor enunţate – mai mult de o cărţulie pe an. Aşadar, (încă) una nici foarte ieftină, dar nicidecum scumpă… deşi, dacă e să facem o altă comparaţie, cărţile noastre sunt binişor mai ieftine faţă de cele din UE. La o adică (inclusiv în folosul membrilor asociaţiei care a declanşat colecta de semnături), ce-ar fi să ne închipuim că, în mărinimia sa, guvernul ar contura ţintit nişte categorii cărora să le dea anual (şi) tichete pentru cărţi? S-ar cumpăra astfel mai multă carte în ţară, s-ar înviora piaţa?! Probabil că da. Ce cărţi anume ar urma să se vândă mai bine? Asta ar urma să se vadă (poate fără consecinţa de a se tipări imediat tocmai cărţile cu cea mai mare cerere)… Dar s-ar citi (mult) mai mult, pe bune? Şi asta ar urma să se cerceteze, însă ceva mai târziu. Mai ieftin ar fi să se plătească nişte indicatoare spre bibliotecile publice. Poate că unii nu ştiu că există… (Însă mă tem că destui n-ar avea ochi nici pentru indicatoarele respective!)