25 februarie, zi importantă în calendarul dolheştean. Inimoasă, respectuoasă şi recunoscătoare, comunitatea sărbătoreşte la sfârşit de Făurar pe unul din cărturarii şi dascălii aşezării, Petru Sandovici. Renumită această familie Sandovici din care s-au ridicat cronicarii aşezării, generoşii iubitori de glie, profesorii Petru şi Valeriu. Şi nu doar ei. Viaţa comunităţii a fost şi este efervescentă. Veşnicia s-a născut la sat şi prin oameni ca aceştia ce au temeinicit-o prin nobilă implicare de minte şi de suflet.
Istoria văii Şomuzului s-a trăit şi s-a scris la înalte cote valorice şi ştiinţifice. Cartea de învăţătură semnată de Petru Sandovici a izvorât din dragoste şi datorie faţă de locus mundi. Tinereţea i-a fost călăuzită de şcoala sociologică şi psihologică a lui Dimitrie Gusti. Suntem din regat “ se consemna cu mândrie. Alături de alte spirite luminate de pe valea Şomuzului, a Moldovei, a Râştii sau a Siretului, a început descălecatul şi cercetarea. Inimoasă pleiadă. Efervescentă căutare şi strângere a arhivei materiale şi spirituale. Profesorul Vasile Ciurea de la Fălticeni pusese bazele muzeografiei locale. Interbelicul a trăit din lumina haretiană şi a perpetuat-o.
Şi tânărul învăţător de pe atunci s-a îmbrăcat în lumină. Lumină pe care a dăruit-o în timp şcolarilor şi consătenilor. Avea o datorie sfântă faţă de biserica hatmanului Şendrea, braţul de fier al lui Ştefan cel Mare şi faţă de ruinele fostei curţi domneşti de lângă vechea şcoală. Şi o datorie faţă de vatra strămoşească. „Întregul univers se învârte pe osia unei uliţi din margine de sat” (Octavian Paler). Cântecul obârşiei (Lucian Blaga) vibra cu putere. Matricea trebuia scoasă de sub negura veacurilor: de unde venim şi unde ne ducem. Şi a consemnat. Şi a colecţionat. Şi a acţionat. Şi a scris. Şi a înzidit în oameni. Da, omul sfinţeşte locul. Homo activus. Homo constructivus. Câte a făcut şi în câte s-a implicat omul, profesorul, luminătorul, animatorul cultural, ziditorul, talentatul interpret, compozitor şi dirijor, laureat al Festivalului corurilor de cameră „Gheorghe Dima” de la Braşov în 1972! Oare câte suflete sălăşluiesc într-un om? Da. Suflete, bun la toate (Marin Sorescu). Da, roadă bună or să facă având o aşa locomotivă în acest dascăl vocaţional. Adâncit în documente, în preistoria şi istoria aşezării, a consemnat medievalismul, epoca modernă şi contemporană, cercetând documente referitoare la clăcaşii şi pălmaşii împroprietăriţi de Al. Ioan Cuza, consemnând vitejii căzuţi în războaie, gospodarii, meseriaşii şi cărturarii. Continuumul va adăuga în mileniul abia început ansamblului folcloric „Răzeşii” şi revista „Erupţii dolheştene” sau încercarea de a promova turismul rural pe valea Şomuzului. Oameni şi locuri. Oameni şi fapte. Cu ochii sufletului îl urmărim pe cel ce a vegheat în decada 1948-58 construcţia „palatului de cultură” (Valeriu Sandovici), cel mai mare cămin cultural din ţară, ce-i îi poartă numele. Pentru că „unde joacă dolheştenii/ dedesubt pământul geme” de hărnicie şi creativitate.
Apelăm la o instanţă plauzibilă: monografia acestui fiu al Dolheştilor. Carte cu mai multe suflete. Iată dovada: Monografia satului Dolheştii Mari, judeţul Suceava, 1996. Prima ediţie. Carte despre o veche şi importantă întemeiere a aşezării de pe Şomuz consemnată din vremea lui Alexandru cel Bun, 1404, reconsemnată în 1561 în vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, când acesta dăruieşte satul mănăstirii Probota. Secularizarea averilor mânăstireşti va face loc dezvoltării prospere. Reformele lui Cuza, lumina şcolii şi hărnicia locuitorilor şi-au spus cuvântul. Începutul de secol vine cu acele case de sfat şi citire, cămin cultural, primărie, baie populară, dispensar, bancă populară iar în crugul anilor, cu poştă, centrală telefonică şi electrificare. Ograda ştiutului se completează cu documente ce ilustrează neştiutul. Fiecare localitate îşi are povestea ei care trebuie scoasă din colbul uitării. Întoarceri în timp scrise cu limbajul sufletului şi al raţiunii, cu marcaje, cărări şi trasee bine gândite.
În 2004, cea de a doua ediţie Monografia satului Dolheştii Mari, judeţul Suceava apărută prin contribuţia materială a doamnei farmaciste Maria Mitocaru, născută Marian, cea care a întreţinut cu religiozitate cultul marelui cărturar. Autorul a făcut completări la zi pentru cursul evenimentelor. În 2008 s-a sfârşit din viaţă monograful. În Cuvânt la înmormântarea profesorului Petru Sandovici, marţi 31 martie 2009, Maria Mitocaru scria: „Mărturisesc că ne-am format în lumina lui şi de aceea, îngăduiţi-mi să-l considerăm, fără exagerare, Luminătorul satului. Munca lui plină de dăruire s-a însemnat ca un mare dar făcut locului… a iniţiat şi întreţinut o adevărată mişcare culturală în Dolheşti, care a devenit un spaţiu de referinţă pentru toate localităţile învecinate. A ctitorit Căminul Cultural, care la vremea aceea a reprezentat un nucleu cu multe posibilităţi de instruire şi educaţie… Timpul va decanta şi va adăuga şi mai mult în corolarul activităţilor pe care le-a onorat şi condus…. Pentru a vă arăta cinstirea şi preţuirea, promit să vă îndeplinim una din marile dumneavoastră dorinţe: multiplicarea Monografiei satului Dolheşti… Să vă fie răsplătite strădaniile cu florile neuitării!” Şi promisiunea a devenit faptă.
A treia ediţie a Monografia satului Dolheştii Mari, judeţul Suceava a apărut în 2022 şi va fi lansată duminică, 19 februarie 2023, în preajma zilei de naştere a marelui dispărut.
Monografia satului Dolheştii Mari, Judeţul Suceava, Ediţia a III-a, îngrijită şi adăugită de Adrian-Pavel Sandovici, Editura Pim, 2022 este o carte elegantă, bibliofilă, de colecţie, publicată prin actul de mecenat al doamnei farmacist primar Maria Mitocaru-Marian strălucita purtătoare a stindardului artistic şi tradiţional al satului natal (Adrian-Pavel Sandovici). Ediţia a treia este o carte scrisă la mai multe mâini din sufletul comunităţii. Spun asta pentru că în Note asupra ediţiei a III-a, Adrian-Pavel Sandovici prezintă implicarea în apariţia lucrării monumentale a unor inimoşi fii ai satului pe care-i enumeră şi cărora le aduce cuviincioase, frumoase şi cuvenite mulţumiri (pagina 2). O muncă grea şi responsabilă, o dulce povară a fiului autorului care s-a angajat într-o activitate titanică în care s-a dedublat în rescrierea tehnoredactarea, procesarea foto, desene, schiţe, grafică şi copertă veghind proprietatea intelectuală a autorului. Aidoma cronicarului, Adrian poate spune eu voi da sama de ale mele câte scriu. Un proces scriitoricesc în care implicarea sufletească şi raţiunea se îmbină strălucit. Un proces complicat de trăire şi retrăire, de scriere şi rescriere în care consumul spiritual şi emoţional este enorm. Această misiune este deopotrivă de autor şi coautor. Se sparie gândul pare a ne spune Adrian-Pavel Sandovici. Întoarcerea autorului necesită combustie, timpul şi forţa necesară unei cercetări mai ample. Autor şi coautor se contopesc, tatăl şi fiul fac un tot unitar în această monografie pentru cinstirea înaintaşilor şi mândria celor ce vor veni (pag.4). Încerc această monografie ne spune Autorul aducând ofranda satului natal şi părintelui său. Avem în faţă o carte tezaur care în cele peste 300 de pagini cuprinde esenţele, palierele de adâncime şi reperele cheie ale spaţiului dolheştean. Dimensiunea căutării se regăseşte în arhitectura ansamblului văzut prin ferestrele timpului. Petru Sandovici a avut curajul să de a fi el însuşi (Valeriu Sandovici).
Ediţia a III-a este o ediţie ştiinţifică bine gândită cu listă de fotografii, listă de desene şi schiţe, glosar realizat cu multă parcimonie, abrevieri, peste 200 fotografii, cu prezenţa notelor muzicale ale compozitorului, cu imagini grafice transpuse cu gust în pagină. O carte percepută cu toate simţurile “ vizual, olfactiv, tactil, auditiv, chinestezic, o carte concepută artistic pe o hârtie ce sporeşte valoarea lucrării în ansamblu. Un întreg rafinat şi elegant într-o carte care poate onora orice Salon al cărţii în ţară sau peste hotare. Carte frumoasă, cinste cui te-a scris (Tudor Arghezi).
Alese felicitări pentru împlinirea acestui act cultural Editurii Pim. Migala şlefuitorului transmite emoţie cititorului care parcurge cartea cu bucuria lecturii şi a informării spunându-şi: „La Dolheşti am crescut eu/ sunt mândru de satul meu”.
Din 2014 în calendarul local se sărbătoreşte Făurar – Luna Petru Sandovici având ca motto o floare la fiecare 25 februarie la propunerea iubitoarei de cultură Maria Mitocaru-Marian, sufletul acestei manifestări.
Şi-l revedem aievea pe Petru Sandovici cu tâmplele albite de vreme (Valeriu Sandovici), percepându-i lumina lăuntrică.
Comentarii