Preotul Iraclie Porumbescu s-a născut la 9 martie 1823, la Suceviţa, într-o familie de ţărani români.
Tatăl său se numea Atanasie şi era pălimar la biserică, iar din 1840 a devenit vornic – un fel de primar – al Suceviţei.
Pe mama sa a chemat-o Varvara şi era din satul Marginea, din apropiere.
Numele de familie era Golembiovski, dar, fiind vorba de un român, probabil era o traducere în poloneză a termenului „porumbel”, traducere realizată după anexarea Bucovinei de către Imperiul Austriac. În poloneză, „golumb” înseamnă „porumbel”. Părintele Iraclie încă din tinereţe şi-a spus „Iraclie Porumbescu”. Abia la bătrâneţe, în 1881, a reuşit să poarte şi legal numele românesc de familie – Porumbescu.
În 1829, părinţii l-au încredinţat spre educaţie stareţului Ghenadie Platenchi, de la Mănăstirea Putna. Acesta îl şi botezase, pe când era călugăr la Mănăstirea Suceviţa.
La Putna, a învăţat cântarea psaltică, între altele.
Putem spune despre el că şi-a început formarea între zidurile mănăstirii.
A urmat apoi şcoala primară la Suceava şi a început Gimnaziul la Cernăuţi.
Aici l-a întâlnit pe profesorul de limba română Aron Pumnul, care i-a fost al doilea mare dascăl şi care a continuat formarea pe direcţiile începute de stareţul Ghenadie Platenchi.
Alături de el, şi-a adâncit credinţa şi folosirea cu măiestrie a limbii române.
A terminat liceul la Liov; urmează acolo doi ani de filozofie, pe care îi va continua la Cernăuţi.
Putem spune că aici, la Cernăuţi, Părintele Iraclie şi-a definitivat perioada de formare, ca preot ortodox, cu o credinţă statornică şi vie, şi literat patriot – un român în adevăratul sens al cuvântului.
Astfel, între 1847 şi 1850, studiază la Institutul Teologic din Cernăuţi. În această perioadă, compune poezii patriotice, pe care le-a publică în ziarul „Zimbrul”, sub numele Porumbescu.
Tot acum, a fost secretar de redacţie la ziarului cernăuţean „Bucovina”, tipărit între anii 1848–1850 de familia Hurmuzachi. În casa acestora, tânărul Iraclie l-a cunoscut şi pe poetul Vasile Alecsandri, care l-a îndemnat să culeagă folclor din satele bucovinene, spunându-i: „Scrie, să împărtăşeşti şi neamului dumitale şi al nostru ceea ce ai şi ceea ce ştii dumneata. Aşa se cade, aşa e bine, aşa să facem cu toţii după puterile noastre. Cel mai scurt cântec, cea mai mică poveste să nu o bagatelizezi, să nu o ignorezi, să o scrii; ele sunt ori frânturi din întreguri mai mari, ori conţin în sine un întreg sintetic”.
Din momentul studenţiei la teologie, erau evidente cultura şi dragostea lui faţă de neam, răsărite din pământul roditor al credinţei. Era pregătit să devină păstor de suflete şi un mărturisitor al neamului românesc.
Pe 20 august 1850, s-a căsătorit cu poloneza Emilia Clodniţchi, fiica pădurarului din Voievodeasa, care a trecut la ortodoxie. Cununia a avut loc în Biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Volovăţ, ctitorie a Sfântului Ştefan cel Mare.
Au avut nouă copii, dintre care şase au murit la vârste fragede. Ciprian a fost al doilea născut al familiei.
A fost hirotonit preot şi a slujit Şipotele Sucevei (în raionul Viniţa de astăzi), începând cu 1850.
După cum îşi va aminti mai târziu, casa sa din Şipote nu se deosebea de bordeiele ţăranilor cei mai săraci. „Locuinţa mea de atunci, numai aşa aş putea-o numi casă, dacă tot casă este acea clădire din patru păreţi din bârne necioplite şi neunse, cu crăpăturile dintre bârne neastupate decât cu muşchi de pădure, cu un cuptor mare şi cu o fereastră în faţă, cu alta micuţă înspre ogradă jos, fără nici o podeală…”
În această locuinţă s-a născut, pe 14 octombrie 1853, Ciprian Porumbescu, cel de-al doilea copil, din cei nouă, al lui Iraclie şi al Emiliei Porumbescu.
În 1856 a fost de faţă la deschiderea mormintelor domneşti din Mănăstirea Putna. A publicat o relatare deosebit de emoţionată, care arată iubirea sa pentru Sfântul Ştefan şi pentru poporul român.
În martie 1857, din cauza greco-catolicilor care erau pe punctul de a catoliciza satul Boian (astăzi în Ucraina), preotul Iraclie a fost trimis ca paroh acolo.
Dragostea sa sinceră pentru ortodoxie, râvna pentru slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor şi înţelepciunea sa au făcut ca, în câţiva ani, pacea şi liniştea să se aşeze iar în localitate.
Părintele Iraclie a slujit apoi la Stupca.
Calităţile sale de păstor milostiv şi iubitor al săracilor s-au arătat într-un moment deosebit de greu. Astfel, în 1866, a fost o foamete cumplită, iar mulţi oameni au rămas în viaţă prin purtarea sa de grijă.
De atunci datează şi un episod important pentru Ciprian Porumbescu. Un ţigan lăutar bătrân a venit la Părintele Iraclie cerându-i mâncare. În schimbul acesteia, bătrânul i-a dat o vioară veche, la care nu se mai putea cânta. Părintele Iraclie a trimis mai târziu vioara înnegrită şi stricată la un lutier din Liov, care i-a oferit 100 de florini pe ea – o sumă considerabilă. Părintele însă, impresionat de amintirea acelui ţigan bătrân, a refuzat să o vândă. S-a dovedit mai târziu că acea vioară avea o vechime de peste 200 de ani şi la ea a cântat Ciprian Porumbescu.
După moartea prematură a fiului Ciprian, în 1883, la doar 30 de ani, Părintele Iraclie s-a mutat ca paroh la Biserica de lemn din Frătăuţii Noi, unde a slujit între anii 1884–1896. Aici a fost, în acelaşi timp, şi învăţător.
Pentru a-i sprijini pe locuitorii satului, a organizat cursuri de îndeletniciri casnice – de împletituri din nuiele, papură, paie şi pănuşi şi de apicultură –, aducând instructori de la Braşov şi procurând uneltele de lucru.
A rămas în memoria oamenilor de acolo pentru energia sa rară şi pentru glasul „ca o limbă de clopot”: cântarea sa sonoră şi vocea sa puternică se auzeau din drum când făcea slujbă în biserică”.
Părintele Iraclie Porumbescu a trecut la cele veşnice pe 13 februarie 1896, la vârsta de 73 de ani, şi a fost înmormântat în cimitirul de lângă bisericuţa de lemn din sat. În 1971, când s-a inaugurat complexul muzeal de la Stupca, rămăşiţele sale pământeşti au fost reînhumate alături de cele ale fiului Ciprian Porumbescu, şi ale soţiei Emilia, la Stupca.
Ca preot, Părintele Iraclie a fost un slujitor desăvârşit, un dascăl şi un stâlp al comunităţii.
Ca literat, el a fost primul poet şi prozator modern al Bucovinei. Unele dintre poemele sale au intrat în folclor. După apariţia cărţii „Scrierile lui Iraclie Porumbescu adunate şi însoţite de o schiţă biografică” (apărută postum, în anul 1898), el a fost numit „un Creangă al Bucovinei”. (Fragment)
Arhim. MELCHISEDEC VELNIC,
Stareţul Mănăstirii Putna, pentru ArhiepiscopiaSucevei.ro
Comentarii