Cu mult timp în urmă românii îi numeau „oameni cinstiţi” numai pe aceia ale căror cuvinte se acordau cu faptele lor în tot ce-i privea ca cetăţeni, soldaţi, magistraţi, muncitori, ţărani, părinţi, fii, soţi sau prieteni; căci, în patriarhala lor înţelepciune, ei aveau inocenţa de a cugeta că omul cinstit trebuie să se menţină nestrămutat în principiile justiţiei şi ale virtuţii, nezicând una şi făcând alta.
Omul cinstit era considerat după curajul ce-l întrebuinţa în superba luptă a adevărului, nu numai prin vorbe, ci prin fapte vizibile, prin protecţia oferită celui neajutorat, prin puritatea moravurilor, prin conduita vieţii, prin actele şi sentimentele sale, căci românii ar fi râs în hohote sau ar fi privit cu scârbă văzând că un ministru sau cei din jurul lui fură, că un părinte risipeşte averea, că un fiu sau fiică sunt ingraţi şi nerecunoscători, că un judecător dă sentinţe contrare adevărului, că un ins îşi trădează ţara, că un cetăţean este neglijent şi vicios şi că toţi şi-ar fi însuşit numele de oameni cinstiţi.
În timpurile acelea de demult, modestia omului cinstit era naturală, gravitatea neprefăcută, cugetarea curată şi neîntinată de nicio umbră de interes; căci onorurile şi recompensele naţionale nu erau scopul acţiunilor sale, fiind convins că e dator a servi patria şi omenirea fără nicio speranţă de câştig şi chiar fără nicio dorinţă de glorie.
În schimb, în zilele noastre, perfidia se numeşte prudenţă, insolenţa bravură, imprudenţa sinceritate, viclenie isteţime, stupiditatea inocenţă, hoţia chiverniseală. Acum toţi sunt “oameni cinstiţi!”.
Unii descind din fotolii ministeriale sau din funcţii mari pe plan judeţean sau local, obosiţi de zgomot, de putere şi de avere; se retrag în viaţa privată, plătind datoriile restante, câteodată colosale; cumpără moşii, zidesc palate, călătoresc şi se zbenguiesc în cele mai grozave staţiuni turistice de pe tot cuprinsul pământului, mai fac câte un act de caritate pentru nişte amărâţi ai soartei, ca apoi să se răsfeţe de bucurie şi orgoliu, auzind împrejurul lor murmurând: “Ce oameni cinstiţi!”.
Alţii, după un serviciu de câţiva ani, cu salarii de bugetar, îşi mărită fetele cu zestre de milioane de euro, după care îşi trimit celelalte progenituri în capitalele ţărilor lumii, în care, chipurile, vor reprezenta România furată şi abandonată în şandramaua Uniunii Europene şi aflată în preajma intrării într-un război nimicitor care nu este al nostru, după care ies la şosea cu cele mai scumpe maşini din lume, admiraţi şi salutaţi de toţi gură cască care se înclină zicând: “Ce oameni cinstiţi!”.
Ceilalţi îşi abandonează soţiile şi copiii în favoarea unor pipiţe agăţate în cluburi de noapte, pe care le-au cinstit în prealabil cu o şampanie de 4.000 de euro litrul, după care risipesc toată averea, corupând inocenţa, înşelând prietenia, trădând şi profanând ospitalitatea, tăgăduind orice datorie faţă de cei abandonaţi, cântă, petrec şi fac spirit în aclamaţiile companionilor care strigă: “Ce oameni cinstiţi!”.
Însă mai presus de toţi se înalţă tipul “omului cinstit” fără meserie, fără casă, fără masă, fără loc şi fără foc, fără cultură, dar cu un doctorat plagiat, care posedând virtuţile cameleonului azi e alb, mâine negru, poimâine roşu, susţinând toate opiniile, toate partidele, în fine, toate manifestările care mai mult sau mai puţin, direct sau indirect îi pot servi la restabilirea unui echilibru financiar pe o anumită perioadă. Iar după câteva “tunuri” date, sunetul vocii sale ia proporţii homerice: patrie, virtute, onoare, suveranitate etc. sunt vorbe cu care se serveşte în public, pe când mulţimea aprinsă strigă cu entuziasm, admirându-l: “Ce om cinstit!”.
Hotărât lucru, aceşti “oameni cinstiţi” au apărut pe plaiurile noastre după lovitura de stat din decembrie 1989 şi după celebrele rostiri: “Mircea, fă-te că lucrezi!” şi “Am învins!”, care au aruncat România într-un haos din care nu mai poate ieşi, transformând-o într-o anexă a unui stat utopic european.
Prof. CONSTANTIN TÂRZIU
P.S. Fiecare cititor al ziarului “Crai nou” are exemple de “oameni cinstiţi” ai zilelor noastre care se încadrează în cele afirmate mai sus şi care pot îmbogăţi conţinutul acestui articol.
Comentarii