Un tânăr a murit, iar alţi patru au fost răniţi într-un accident rutier

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit luni, aproape de miezul nopţii (ora 23:55), la un accident rutier produs pe raza localităţii Viţcani, comuna Cândeşti, judeţul Botoşani, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată.

El a spus că, în urma coliziunii dintre un autoturism şi o maşină parcată, au rezultat cinci victime, bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani.

Autoturismul a fost găsit în afara părţii carosabile, răsturnat pe cupolă, iar una dintre victime, un tânăr de 20 de ani, a fost rănit grav, fiind în stare de inconştienţă.

Alături de pompierii militari sireteni, au intervenit un echipaj de la SAJ Siret, o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi şi alte două echipaje ale SAJ Botoşani.

S-au efectuat manevre de resuscitare pentru victima inconştientă, concomitent fiind acordat primul ajutor medical pentru celelalte victime.

Din nefericire, pentru victima resuscitată nu s-a mai putut face nimic; în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul acesteia.

Alte trei victime au fost preluate de ambulanţe, iar după stabilizare au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Botoşani.

A cincea persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital, a precizat sursa citată. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI