În câteva zile

Încălzire într-un prim tronson al bazarului sucevean

> „Este un proiect mare, complicat din punct de vedere tehnic” spune primarul Ion Lungu > Lucrările la un al doilea tronson ar urma să fie gata la jumătatea lui 2023

Un prim corp al Complexului comercial „Bazar” din Lunca Sucevei va beneficia de încălzire centralizată încă înainte de încheierea anului.

Ion Lungu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că deja se fac probe de punere în funcţiune a instalaţiilor.

„Se fac probe la hala nr. 2 şi sperăm ca în următoarele zile să putem da căldură. S-au montat acel punct termic, cât şi instalaţia de încălzire, şi încă se mai lucrează la închiderea acoperişului. Credem că în câteva zile aceste lucruri vor fi finalizate, în aşa fel încât să fie încălzit primul tronson din bazar” a declarat primul gospodar sucevean Ion Lungu.

Iniţial s-a anticipat ca în corpul mic II-IV să se dea drumul la căldură începând cu data de 1 decembrie 2022. În ceea ce priveşte corpul mare I-III, „care este acoperit”, intervenţiile ar urma să fie gata pe 30 iunie 2023.

„Oamenii pot să vadă că aducem cu adevărat căldură în bazar, că nu sunt doar vorbe. Dar, sigur, este un proiect mare, complicat din punct de vedere tehnic” arată edilul-şef Ion Lungu.

Consumator semnificativ, bazarul sucevean va fi branşat la sistemul centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură al municipiului, energia termică fiind produsă în centrala în cogenerare pe biomasă a Bioenergy Suceava şi transportată, distribuită şi furnizată de Thermonet Suceava. Contractul pentru lucrările de introducere a căldurii în bazarul din Lunca Sucevei a fost semnarea la începutul lunii noiembrie 2020, câştigătorul acestora, la licitaţie, fiind asocierea dintre firmele autohtone Con Bucovina, Ada ProdCons şi Loial Impex. Valoarea actualizată a investiţiei a ajuns la 26,64 de milioane de lei, aceasta crescând cu 3,98 de milioane de lei, respectiv cu 18%.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI