Stai şi te gândeşti dacă

…Dacă numai cine n-a vrut, n-a avut aşa spirit (de) întreprinzător etc. n-a alcătuit acum, la fine de an, în numele Crăciunului, un târg cu de toate câte s-au putut aduna şi etala spre a se vinde, dacă, dacă… şi nu în ultimul rând, ba chiar în primul(!), vor fi fiind muşterii pentru aşa ceva, dacă… – deoarece şi subsemnatul fu tras de mânecă în acest sens spre a o zice la gazetă – ce-ar fi să se dea ceva… nu o lege, nu o hotărâre… că astea, la o adică, adesea mai mult dau opriri decât în-lesniri…, dacă, aşa, că ce să mai lungim noi şi alţii vorba, să fie o mare dezlegare ca târguri ca astea ori ca acelea să fie permanent ori din câte un hop în hop, pe luni, pe evenimente, pe chestii care să le ceară… Fiindcă stai să te gândeşti dacă să te mai duci să cumperi cârnaţi de la magazin pe când deja ţi s-au pus sub nas, bine mirositori, în târg, plus ţuica aferentă. Ori să te mai duci la (alt) magazin pentru o „brânzică”, odată ce la târg o ai plus un vinişor (dacă-l vrei fiert, plus apă caldă, plus o idee de scorţişoară). Etc. Dar nu întru cumpărături cu chef scriu eu aice, în numele poporului desigur, ci pentru a ne uni astfel a da straşnice lovituri bunăoară supermarketurilor care ne toooot otrăvesc cu marfă străină, scumpă şi fără de niciun gust românesc. Căci la târg, abia când plăteşti scrijeaua îţi dai seama cât de gustoasă şi preţioasă este. Iar când cumperi şoriciul îl auzi murmurând „mulţămesc!”, nu „halt!”, ca în galantarul de soi pe care, numai privindu-l, îţi dă dureri de pateu. Uite aşa stai şi te gândeşti dacă, în dorul unor vremi pe care, de altfel, în parte le-ai şi uitat, nu s-ar putea clădi altele de să-ţi pice căciula când scrutezi în piscul lor.