Alexandru Moldovan:

Locuinţele oferite evacuaţilor sunt nelocuite, vor fi branşate la energie electrică în regim de urgenţă

> El a anunţat o colectă de bani şi produse pentru sinistraţi

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, luni, că cele 16 locuinţe puse la dispoziţie de Primăria Suceava sunt nelocuite şi că vor fi branşate la energie electrică imediat ce familiile sinistrate în urma exploziei din blocul din Burdujeni o vor solicita.

„În urma analizei administraţiei publice locale, la nivelul Primăriei Municipiului Suceava sunt 16 locuinţe care pot fi acordate acestor persoane sinistrate în orice moment şi se vor identifica spaţii de cazare pentru alte 12 familii la hotelurile din zonă, cheltuielile fiind asigurate de administraţia locală în situaţia în care acestea o vor solicita” a spus prefectul.

El a menţionat că, mai mult, administraţia locală şi-a luat angajamentul de a discuta cu fiecare familie în parte, luându-se în calcul opţiunea acestora în privinţa cazării.

Potrivit prefectului, o serie de persoane şi-au găsit adăpost în sânul familiilor sau în alte locaţii.

„Administraţia locală şi-a luat angajamentul pentru branşarea la curent a celor 16 locuinţe aparţinând Primăriei, care sunt puse la dispoziţia familiilor evacuate” a mai spus Moldovan.

Prefectul a menţionat că din discuţiile cu primarul Ion Lungu cele 16 locuinţe în sistem ANL nu sunt locuite iar dacă familiile evacuate vor să se mute, se poate face branşarea în regim de urgenţă.

Alexandru Moldovan a adăugat că din discuţia cu primarul a înţeles că vor fi oferite utilităţile de strictă necesitate în aceste 16 locuinţe.

„Ne vom mobiliza pentru a le asigura şi elemente de mobilier” a arătat prefectul.

Până în prezent niciun reprezentant al familiilor evacuate nu a solicitat să le fie pusă la dispoziţie o locuinţă, dar pentru că informaţiile de la Inspectoratul de Stat în Construcţii arată că blocul respectiv nu va putea fi locuit o perioadă lungă de timp, municipalitatea suceveană este pregătită să ofere aceste locuinţe, a arătat Alexandru Moldovan.

„Intenţionăm să deschidem un cont de donaţii pentru aceste 26 de familii care trec printr-un moment extrem de dificil al existenţei lor. Voi fi primul care voi dona bani aici şi cu sprijinul ISU Suceava, dacă cineva din municipiul Suceava, din judeţul Suceava consideră că poate să ajute cu alimente sau îmbrăcăminte, vom pune la dispoziţie elementele logistice” a mai declarat prefectul de Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: