După o pauză de 3 ani

Proiectul „Cămara bunicii” a prins din nou contur la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Băneşti

„Toamna nu este numai un anotimp… Toamna este un sentiment. Aşadar, în cămăruţele improvizate am avut de toate, dar mai ales bucurie, entuziasm, emoţii, creativitate şi bună dispoziţie. Suficient cât să ne ajungă pentru tot anul” – aşa descrie, pe scurt, Mihaela Galan, profesor de limba română în cadrul Şcolii din Băneşti, proiectul „Cămara bunicii”.

După o pauză de trei ani, vineri, 21 octombrie, la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Băneşti, comuna Fântânele, s-a desfăşurat o nouă ediţie a proiectului educaţional „Cămara bunicii”. Proiectul s-a desfăşurat sub forma unui concurs care a constat în realizarea de fiecare copil a unui stand cu produse tradiţionale, urmând ca juriul să desemneze câştigătorii. La manifestare au participat elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Băneşti, elevii Şcolii Gimnaziale Fântânele, copiii de la Grădiniţa cu Program Normal din Băneşti, părinţi, alături de autorităţile locale în frunte cu primarul Vasile Hîj şi viceprimarul Vasile Marian Sabie.

„Plini de entuziasm, elevii s-au mobilizat cu mic cu mare, au golit cămara bunicii şi au umplut mesele şcolii. Fiecare clasă a avut câte un stand de prezentare a produselor tradiţionale, începând cu mămăliguţă, brânză de oi, scrijele, turte pe plită, pâine de casă, plăcinte cu dovleac, cu brânză, lapte acru. Nu au lipsit de pe rafturile din cămară gemurile, compoturile şi zacusca. Reuşita întregului proiect s-a datorat şi implicării exemplare a părinţilor, creându-se astfel un adevărat cerc virtuos elevi-profesori-părinţi” ne-a declarat Corina Balan, directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Băneşti.

În urma jurizării, pe locul I s-au clasat elevii clasei a VI-a A, coordonaţi de prof. Silviu Mihai, iar locul II a fost ocupat de elevii clasei a VIII-a A, coordonaţi de prof. Loredana Brezan. Au fost acordate şase premii III.

Juriul a fost format din şapte membri, respectiv primarul Vasile Hîj, viceprimarul Vasile Marian Sabie, fostul consilier local Petru Nemţoi, Florenţa Paveliuc, profesor de desen, Camelia Nazare, profesor de limbă franceză, Mugur Sahlean, profesor de matematică, şi Florin Sârbu, profesor de educaţie fizică şi sport.

Primarul Vasile Hîj s-a arătat impresionat de varietatea produselor pregătite de elevi şi de implicarea tuturor. „Felicitări elevilor, cadrelor didactice pentru organizare şi succes pe mai departe” a transmis primarul comunei Fântânele.

Totodată, Vasile Marian Sabie, viceprimarul comunei Fântânele, a spus: „Aroma de toamnă, aroma de copilărie, aroma de plăcinte, toate s-au îmbinat în frumoasa activitate desfăşurată de elevii şi cadrele didactice de la Şcoala «Mihai Eminescu» Băneşti. Am fost deosebit de încântat să regăsesc pe rafturile din «Cămara bunicii» atât de multe delicatese tradiţionale ieşite din mâinile pricepute ale gospodinelor. Felicitări copiilor, cadrelor didactice, părinţilor, bunicilor şi tuturor celor implicaţi în buna desfăşurare a acestei activităţi!”

IONEL CURCAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: