Pentru ce se bat suveraniştii?

Dar ce înseamnă suveranist? Suveranismul este o teorie politicianistă care susţine principiul suveranităţii absolute a statului, concept abstaract, imposibil în condiţiile intercondiţionării relaţiilor moderne actuale. Ce se înţelege prin suveranitate? „Atribut inerent, inalienabil şi indivizibil al statului, care constă în supremaţia puterii de stat în interiorul hotarelor sale şi în independenţa ei în relaţiile cu alte state”, zice DEX. Este vorba de vechiul principiu din Carta Naţiunilor Unite al „neamestecului în treburile interne” de care făcea mare caz Nicolae Ceauşescu şi cu care îşi păcăleşte vecinii Rusia putinistă. În condiţiile unor tratate de bună vecinătate şi uniuni supranaţionale, de comun acord, statele renunţă parţial la suveranitate. Ei, bine, unii politicieni au găsit aici un cal de bătaie vechi de când lumea: orice prietenie între ţări se bazează pe încredere reciprocă asupra suveranităţii, dar suveraniştii, încercând să puncteze politic, zgândăresc mereu sentimentul de neîncredere al cetăţenilor, speriindu-i cu pierderea independenţei şi deci a suveranităţii patriei.

Asta face şi fostul ministru de Externe român Adrian Severin, fost parlamentar european condamnat pentru matrapazlâcuri financiare neruşinate: se face a uita şi a nu mai înţelege tratat(iv)ele de aderare a României la NATO şi UE la care însuşi a avut un rol destul de important în condiţiile tulburi ale primului deceniu postrevoluţionar. Descoperind că suveranitatea e o vacă bună de muls voturi, ideile sale au fost însuşite pe nemestecate de câteva formaţiuni politice naţionalist-extremiste, principalul exponent fiind AUR, iar teoreticianul, Claudiu Târziu. Luptători abraşi pentru suveranitate se declară şi Liviu Dragnea, foştii prim-miniştri Victor Ponta, Mihai Tudose, Adrian Năstase…, comic-groteşti în acest sens fiind şi iniţiativele rusofilei Diana Şoşoacă.

De remarcat că teoriile suveraniste şi suveraniştii provoacă dispute, demonstraţii de protest şi în alte state ale UE precum Ungaria, Polonia, Italia, Olanda, Suedia, Austria… din aceleaşi motive politicianiste ca şi la noi. În numele suveranismului, unele partide apusene au intrat în coaliţii de guvernământ, un puternic imbold şi pentru ale noastre.

A se reţine totuşi că în statele puternice ale Europei: Anglia, Germania, Franţa, suveraniştii n-au prea găsit condiţii propice de manifestare, cetăţenii având încredere în sistemele lor democratice şi în conducători, în tratatele internaţionale la care sunt parte. În schimb, în unele state mai mici şi marginale aparţinând UE, mai ales din fostul lagăr socialist, suveraniştii apasă pedala naţionalismului, păcălindu-şi propriile electorate cu ameninţări din partea Federaţiei Ruse (nu şi în Ungaria), iar în celelalte, şi cu imperialismul „anglo-saxon”, vorba lui Putin.

Pentru Adrian Severin, activist filorus din născare şi ca formaţie intelectuală, aş avea câteva întrebări: când au respectat Imperiul arist, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice şi Federaţia Rusă, adică „Maica Rusia”, aşa-zisa „Grădină a Maicii Domnului”, cu Moscova – „Noul Ierusalim”, când a respectat Rusia suveranitatea popoarelor călcate cu tancurile? De ce tânjeşte A. S. după cei 50 de ani de dependenţă a României de Kremlin şi pierdere completă a suveranităţii până în 1958, anul retragerii trupelor sovietice, dar al înlocuirii lor cu eminenţele cenuşii ale GRU, KGB şi ale celorlalte servicii secrete sovietice, încă aflate la „lucru” în România? Cum se face că ai săi comilitoni din AUR şi din alte formaţiuni suveraniste nu ştiu sau nu vor să ştie efectele criminale ale ocupaţiei ruseşti şi apoi sovietice? Au uitat timpurile când guvernele se făceau la Moscova, iar România nu avea dreptul să încheie alianţe decât cu aprobarea URSS.

Cât de inconştient să fii să nu vezi aceleaşi teorii, aceeaşi manipulare odioasă desfăşurată pe faţă în Ucraina de azi? Nu se văd miile de blocuri de locuinţe distruse, sutele de mii de cetăţeni, de bătrâni, mame, copii ucişi în numele suveranismului, al „lumii ruse”, de care se plânge Putin şi pentru care ameninţă omenirea cu bomba nucleară? Chiar nu se poate face cinstit politică în România?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI