Dar cu ce folos?…

Zic unii că de ce sunt luate la cernut (doar) tezele de doctorat, mai vechi şi mai noi, ale unor doctori circumstanţial ajunşi în capul statului. Mai zic alţii că de ce vor fi fiind vizaţi, într-un anume eşantion temporal, anume inşi dintr-o şcoală politică, nu şi din altele (sau din toate). Sunt, iată, întrebări la care nu „publicul larg”, că acesta nu are (de-)a face, ci acei foarte interesaţi nu prea au şanse a primi răspunsuri. Cel puţin pe alea pe care le vor. O altă întrebare ar fi la ce folosesc în România de astăzi doctoratele şi doctorii, întrebare faţă de care mă sperii că tocmai inşi foarte instruiţi şi dedicaţi ar roşi. Am impresia că unii dintre ei chiar „uită” să spună că sunt ce sunt prin remarcabile idealuri şi eforturi tocmai spre a nu se alinia ori mai degrabă a nu fi aliniaţi cohortei celorlalţi. E greşit să se spună, bunăoară, că a fi doctor (iar, în regula actuală, mai întâi masterand) înseamnă a fi dat de lucru numeroaselor şcoli universitare şi doctorale care există ici şi colo? Dacă da, să ni se precizeze. Sau e greşit să se spună că ţelul suprem al majorităţii doctorilor de azi sunt suişul în schema bugetară, plusul la leafă şi, ulterior, cel la pensie? (Nu există „rapoarte” în acest sens, dar se bârfeşte despre instituţii în care aproape doar şoferul şi omul de serviciu au scăpat a nu fi doctori!) Dacă e altfel, să ni se spună, cu subiect şi complement indirect. În context, eventual, persoane docte să spună de ce, în mediul privat, doar unii „nebuni” (dintre care câţiva poate cred că devin eligibili pentru slujbele statului) se fac doctori?! (Nu de mult am cunoscut unul devenit în pragul pensiei. Era ştiut şi ca foarte bun specialist în breasla sa, dar şi ca „anormal”. Sunt convins că omul acela va studia şi va face până în ultima sa zi…)