Încă un sfârşit

…În ultimul microbuz al serii spre Suceava, la un moment dat o femeie gândeşte cu voce tare: Nu-i aşa că sărbătoarea Rădăuţiului e mai frumoasă decât cea a Sucevei? Era vorba despre târgul olarilor din acest weekend şi toate cele din jurul lui. Curând, îi contaminează şi pe alţi câţiva, care o aprobă şi caută argumente: fie că e mai închegată comunitatea rădăuţeană, fie că au fost mai multe distracţii pentru copii, fie că… S-a întâmplat ca în ani din urmă, de mai multe ori, să mă strecor şi eu prin acest târg de sfârşit de vară şi am ajuns să înţeleg (iar dacă greşesc, vă rog să mă îndreptaţi!) că, faţă de altele din judeţ, din miez de anotimp, acesta se trăieşte într-o profunzime aparte, cu o tensiune particulară, chiar cu un nespus dramatism. Şi fiindcă mai toţi (pre)simt sfârşitul verii – în fond trecerea timpului, ticăitul ornicelor biologice şi sociale –, fie că Rădăuţiul devine – pentru sine şi pentru numeroase aşezări din preajmă – loc al anualei ultime petreceri de vară şi, totodată, loc al încă unei despărţiri, fie că, poate – tocmai tărâm legendar al descălecatului –, al încă unei desţărări. Iată că acum, în staţia de la „Gara mică”, privind cum de sus în jos treceau numeroase autoturisme cu număr de Anglia (încât o clipă m-am imaginat în cea din Crystal Palace unde vine autobuzul supraetajat care să te ducă, preţ de 7 mile, fix în Piccadilly Circus) şi aşteptând întârziatul microbuz de seară, am participat la încă o scenă. Mai întâi, timorat şi vizibil amărât, a apărut un tânăr cu două valize enorme. Apoi s-a ivit un altul, mai puţin tânăr şi cu ochi mai îndrăzneţi, fără multe bagaje, întrebându-l doar din priviri: Unde? Anglia! Şi cum s-a pronunţat această parolă, brusc s-a părut că se înfrăţesc. Aveau acelaşi drum: „Gara mică” via Suceava spre Londra!