Ultima zi din prima decadă a lui august s-a derulat la Vatra Dornei într-o atmosferă cenuşie, predispusă spre fenomene meteo extreme… Însă, în Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău”, inundat de lumină şi culoare, se petrecea ceva deosebit… Expuneau pentru prima dată aici doi artişti plastici cu buletin de Bucureşti, trăgându-se fiecare din obârşii diametral opuse: cu tapiserie, Mariana David, o olteancă get-beget, sub o titulatură generoasă, „Floarea pâinii”, şi pictură, Viorel Cojoc, sucevean din naştere.
Publicul, nu foarte numeros, dar avizat şi iubitor de frumos, inclusiv primarul urbei, domnul Ilie Boncheş, urmărea cu interes prezentarea, absolut captivantă, a domnişoarei profesoare Victoria Ostaficiuc, o personalitate de marcă a Dornei, o cunoscătoare rafinată a artelor vizuale. Plastic, metaforic, presărat cu umorul fin care o caracterizează, discursul domniei sale a fost apreciat cu un prelungit ropot de aplauze, mai ales că a opinat despre ambii expozanţi că au cam lăsat timpul să treacă şi târziu au dat curs liber talentului care zăcea ascuns, asemenea vulcanilor care erup puternic după perioade îndelungate de acalmie şi linişte aparente…
Prieten de o viaţă cu Vio-rel Cojoc, cunoscutul muzician sucevean Emil Havriliuc, cel care a condus multă vreme Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, a rostit un cuvânt de suflet despre înfrăţirea artelor, muzica, domeniul domniei sale, unindu-le pe toate… Aflu că este cetăţean de onoare în Franţa, unde a ţinut cursuri şi a predat muzica la universităţi cunoscute.
Subsemnata, A.F., am făcut analogia între liturghie şi participarea la un eveniment cultural. Preoţii spun că Dumnezeu îi alege pe cei care vor fi prezenţi la ritualul creştinesc duminical, de sărbătoare. Cei prezenţi la vernisajul acesta au fost aleşi…, pentru că au ales ei înşişi să fie alături de doi artişti cu preocupări asemănătoare, dar total diferite prin tehnicile de lucru. Una este să pictezi cu penelul şi vopsele, alta este să pictezi cu acul şi cu fire textile… Amatoare fiind în arta goblenului, ştiu şi simt cum se îmbină frumosul vizual cu metafora, cu povestea… Migălind cu acul, se „croieşte” pe creier un poem, o istorioară, un haiku… Se scriu singure, doar trebuie aşternute pe hârtie. Cu certitudine, la Mariana David aşa se întâmplă, pentru că este şi autoare de poezie şi proză. Impresionează în tapiseriile sale nu numai potrivirea culorilor, ci şi preluarea unor simboluri străvechi, pe care le regăsim şi în covoarele olteneşti sau în opera marelui Brâncuşi, el preluându-le din aceeaşi sursă, folclorul nostru inegalabil. „Flori de gând”, „Muguri cu frunză”, „Lupta de pe cer”, „Grâu”… sunt doar câteva dintre exponatele Marianei David.
Despre pictura lui Viorel Cojoc pot afirma doar că place, că are magnetism, atrage privirile şi mână visul cât de departe se poate, de la extaz la abandonare în dans şi altele… „Pasiune” –este o dansatoare pătimaşă, înveşmântată în roşu, „Topaz” şi „Saphire” te duc cu gândul la deceniul al treilea din secolul XX, femeia cu maramă şi ochii închişi este… „Extaz”… Un făuritor de vise colorate, aşa l-am perceput pe autor.
David Croitor, pictor dornean, cunoscut şi recunoscut în ţară şi nu numai, a afirmat, cu subiect şi predicat, tot ce ţine de culoare, lumină şi întuneric. Picturile lui Viorel Cojoc, zice el, impresionează prin contrastele create, subliniind stările personajelor portretizate: dansatoarea duce cu gândul la Carmen a lui Bizet, chipul de bătrân înţelept, cu barba albă – „Senectute” – sunt ţinta atenţiei privitorilor. Alte portrete, toate feminine, umplu spaţiul rezervat, încheind şirul, cumva neaşteptat, cu un mănunchi de flori de vară, aşezate într-un vas simplu, parcă îndemnând la visare, într-un colţişor de ceardac…
Deloc întâmplător, am lăsat la urmă să precizez că „vinovată” de atât de frumoasa şi emoţionanta întâmplare a acestei zile este profesoara Ancuţa Voivod, fostă colegă de facultate cu artista Mariana David, cu care a împărţit în anii studenţiei, la Suceava, aceeaşi cameră, dezvăluind publicului amintiri hazlii din acea perioadă.
Ca un „lanţ al slăbiciunilor”, toate verigile s-au legat, Ancuţa fiind liantul dintre ele. Primarul a acordat sala, ba chiar a fost prezent la vernisaj, domnişoara Ostaficiuc era într-o formă de zile mari, autorii au fost captivanţi în prezentare, iar publicul a trăit şi s-a bucurat de frumuseţea care i se înfăţişa…
ANICA FACINA
Comentarii