Molid

Şoferul unui tir a derapat şi a lovit un autoturism care a ajuns în şanţ

> Şoferul autotrenului a oprit abia în Câmpulung Moldovenesc, fiind anunţat prin staţie de accident > Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită

Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită, miercuri, într-un accident rutier produs pe raza localităţii Molid.

Potrivit anchetei poliţiştilor, un bărbat de 34 ani, din Buzău, care conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă spre Câmpulung Moldovenesc, pe DN 17, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed. Astfel, spatele vagonului a derapat, a pătruns pe sens opus şi a acroşat un autoturism BMW condus regulamentar de un bărbat de 49 ani.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părţii carosabile, iar şoferul şi o pasageră pe scaunul din dreapta-faţă, în vârstă de 46 ani, au suferit leziuni, fiind ulterior transportaţi la Spitalul Câmpulung Moldovenesc.

Femeia de 46 de ani nu a rămas internată, iar bărbatul a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava.

Conducătorul ansamblului de vehicule nu a oprit la faţa locului, continuându-şi deplasarea. El a motivat că nu a simţit impactul, fiind anunţat prin staţie, la scurt timp, de un alt participant la trafic, motiv pentru care a oprit în Câmpulung Moldovenesc şi a apelat 112.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat alcooltest şi nici nu i s-au putut recolta mostre biologice de sânge, având în vedere starea în care se afla…

Ulterior, personalul medical a anunţat că şoferul autoturismului BMW a murit.

În acest caz s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunilor „ucidere din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: