> Rata şomajului a ajuns la 4,39%
Traseul ratei şomajului din judeţul Suceava după primele 6 luni ale anului 2022 este staţionar, fără fluctuaţii importante, cu obişnuita creştere a valorilor în luna mai, când absolvenţii se înregistrează în baza de date a agenţiei, a anunţat AJOFM Suceava, într-un comunicat semnat de directorul executiv Constantin Balauseac şi inspectorul superior pentru comunicare, Anca Capverde.
Potrivit sursei citate, la sfârşitul lunii iunie, în baza de date a agenţiei erau înregistraţi 10.093 de şomeri, dintre care 2.253 de beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar rata şomajului a ajuns la 4,39 puncte procentuale.
Totodată, se arată că distribuţia şomerilor după nivelul de ocupabilitate, stabilit în urma profilării, este următoarea: 16% sunt şomeri uşor ocupabili; 26% sunt şomeri mediu ocupabili; 33% sunt şomeri greu ocupabili; 16% sunt şomeri foarte greu ocupabili.
Persoanele cu nivel de instruire gimnazial şi şcoală generală incompletă sunt majoritare, reprezentând 56% din totalul şomerilor înregistraţi după primul semestru al anului 2022. Cei mai uşor ocupabili sunt şomerii cu nivel de instruire liceal (12%), profesional (7%) şi, respectiv, universitar (4%). Persoanele peste 45 de ani sunt majoritare în baza de date a agenţiei, reprezentând 48% din şomerii înscrişi în evidenţe.
După primul semestru al acestui an, 80% dintre şomerii înregistraţi au fost cuprinşi în măsuri active, iar 35% au obţinut un loc de muncă, cea mai mare rată de ocupare (44%), pe segmentul de studii înregistrat în evidenţe, aparţinând persoanelor cu studii profesionale.
„Parcursul ratei şomajului judeţean în cursul anului 2022 se caracterizează prin tendinţa de stagnare şi regres faţă de evoluţia anului 2021.
Începând cu al doilea semestru al anului trecut, odată cu ridicarea restricţiilor sanitare şi reluarea activităţilor economice, traseul acestui indicator a intrat într-un trend staţionar şi uşor descrescător” informează AJOFM Suceava. (N.B.)
Comentarii