Prefectura Suceava a anunţat, ieri, că, în vederea îmbunătăţii activităţii de relaţii cu publicul, respectiv pentru eliminarea cozilor la ghişee, prefectul Alexandru Moldovan a dispus instalarea şi implementarea unui sistem electronic cu bonuri de ordine la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Potrivit sursei citate, în acest sens va fi implementat un sistem electronic de dirijare şi ordonare (SEDO), cu titlu gratuit, de către o firmă specializată.
„Prin implementarea unui sistem electronic cu bonuri de ordine, apreciem că atât angajaţii serviciului, cât şi cetăţenii şi reprezentanţii persoanelor juridice care solicită serviciile instituţiei îşi pot eficientiza mai bine timpul, fapt ce poate conduce la o creştere a randamentului activităţii, respectiv la o atmosferă normală de aşteptare, având în vedere că modul de utilizare este simplu şi accesibil tuturor” a transmis Prefectura Suceava. (N.B.)
























Comentarii