> Reprezentanţii asociaţiei semnalează că puii vii au fost lăsaţi să moară în chinuri
Asociaţia „Casa lui Patrocle” atras atenţia că recent au fost distruse cuiburile ciorilor din curtea Spitalului Judeţean şi că „au fost lăsaţi puii vii să putrezească, să moară în chinuri, devoraţi de furnici, zdrobiţi sau decapitaţi”, situaţii de acest gen fiind semnalate şi în alte zone din municipiul Suceava.
Într-o postare pe pagina de socializare a Asociaţiei „Casa lui Patrocle” se arată că vineri, 13 mai, s-au distrus zeci de cuiburi de ciori, pe când puii erau încă în ele, reprezentanţii asociaţiei apreciind că această acţiune a fost „ilegală şi imorală”, ironia, dacă se poate spune aşa, fiind că acţiunea s-a desfăşurat în curtea spitalului unde la distanţă de câţiva paşi oamenii luptă să salveze vieţi.
„Pui mutilaţi din cauza înălţimii de la care au căzut, pui cu aripi şi picioare rupte, pui cu intestinele afară, pui care mai aveau în ei o fărâmă de viaţă, care mai mişcau din inerţie şi peste care au năpădit muştele şi furnicile, pui care piuiau a neputinţă” se precizează în postare.
O „scenă dură”, inclusiv pentru cei care nu iubesc animalele
Reprezentanţii asociaţiei au sesizat poliţia şi transmit că au reuşit să salveze doar puii de cioară care au fost ignoraţi de cei care au efectuat acţiunea, întrebându-se însă câte sute de pui au fost aruncaţi de vii printre cuiburile şi crengile tăiate.
„Scena a fost una dură inclusiv pentru cei care nu iubesc nici animalele, nici viaţa, nici natura. Pe un gazon elegant şi tuns la milimetru, sub ochii trecătorilor, ai copiilor, ai pacienţilor din spital care se plimbau la o gură de aer – zeci de pui de pasăre care se zbăteau a neputinţă, muribunzi, care vii, care jumate morţi, care morţi şi scăpaţi de chinuri” se arată în postare.
Reprezentanţii Asociaţiei „Casa lui Patrocle” recunosc că se ştie că ciorile fac mizerie, zgomot şi că se urmăreşte micşorarea populaţiei acestei specii, dar, potrivit lor, nu se pot adopta orice fel de masuri şi nu oricând.
„Distrugerea cuiburilor mascată sub acţiuni de toaletare, se face cu cap. Se face iarna, când e frig. Şi nu primăvara, vara, când păsările cuibăresc. De ce? Pentru că aşa spune Legea. Iar dacă există o Lege, ne-o asumăm şi o respectăm. Căci Legea este una pentru toată lumea” subliniază reprezentanţii asociaţiei, care menţionează că în cuiburile ciorilor clocesc ouă şi alte specii de păsări protejate prin lege, precum ciuful de pădure şi vânturelul roşu.
„La capitolul de protecţie a animalelor sau păsărilor, România are treabă multă. Noile schimbări legislative şi mărirea pedepselor sunt abia născute, de câteva zile, în faşă. Însă le-am primit cu mare optimism, iar aici, la noi, la Suceava, ştim că autorităţile le vor aplica. Căci aici s-a făcut mereu treabă. Şi multă, şi bună” mai arată reprezentanţii asociaţiei.
În ceea ce priveşte puii de cioară salvaţi, aflăm că aceştia au fost trimişi la Sibiu la „Prietenii Berzelor/Friends of Storks – Cristian”, pentru a-i salva.
„Ulterior au venit şi reprezentanţi ai Poliţiei, ai Gărzii de Mediu care s-au apucat de treabă căci aveau în faţă o infracţiune. Le mulţumim pentru că ne-au fost alături” au transmis reprezentanţii asociaţiei.
În final, Asociaţia „Casa lui Patrocle” precizează că a primit informaţii precum că şi în alte zone ale Sucevei s-au desfăşurat „astfel de anormalităţi”. (N.B.)


























Comentarii