Aceeaşi este ocazia – războiul ruso-turc în care românii îşi câştigau indepedenţa statală – cu care Eminescu vede util să le aducă cititorilor lui, pentru a-i ajuta să se lămurească în chestiuni de specific al slavismului răsăritean, probe de viziune şi de reprezentare a mersului lumii din mediul rus savant. Ţine asta de misiunea gazetarului din perspectiva lui Eminescu, dar în chip evident şi de preocupările şi pasiunile intelectuale şi culturale private care îl determină să se pună la curent, neîndoios că în spiritul practiilor occidentale, cu o bibliografie care include şi materiale de dată foarte recentă. Este vorba aici, în octombrie 1876, de omul de ştiinţă şi filosoful N.I. Danilevski, personaj complex, cu preocupări diverse şi idei interesante, care urma să ajungă la un renume european, dar care este încă o personalitate cu recunoaştere în contrucţie şi căruia Eminescu îi aduce în discuţie o lucrare publicată cu doar câţiva ani în urmă: Rusia şi Europa: O privire asupra relaţiilor culturale şi politice ale lumii slave cu lumea romano-germană. În altă ordine de idei, e de văzut cum, evocând părerile unui ideolog – unul al panslavismului, cel în variantă rusă, Eminescu îşi asigură o situare critică, asta implicând o cunoaştere a problematicii mai largă decât cea adusă de autorul comentat şi de lucrarea lui, precum şi un sistem de referinţă presupunând valori, principii şi criterii, adică, în ultimă instanţă, o ideologie proprie, necesară jusificării, legitimării, motivării poziţiei pe care comentatorul se situează. Şi este aproape inutilă constatarea că deşi nu face propriu-zis apologia vreunui europenism – fireşte, altul decât cel subînţeles al naţiei sale –, Eminescu stă, comod aşezat şi satisfăcut de asta, cu aerul că se află la masa la care se cuvine natural să se afle, în scaunul unui europenism cu totul nediscutabil. Umbrele eventual constatabile şi care în alte locuri se întâmplă să se accentueze până chiar la a-i pune la îndoială ceea ce de fapt este neîndoielnic vin din preocupări, griji şi frisoane ale ataşamentului absolut faţă de neamul lui cu particularităţi de fiinţă, de evoluţie, de stare care pot provoca spaime. Iar relaţia cu ruşii este unul dintre contextele de această natură şi e fără doar şi poate că în primul rând aici se iscă interesul poetului pentru a-i cunoaşte şi cu siguranţă că şi însuşirile expresiei pe care le-o rezervă.
Rusia, spune el, este un caz special în lume privită sub aspectul evoluţiei ei istorice, are „un fel de unitate de dezvoltare precum n-o întâlnim la un alt popor”. Manifestă o „fixitate energică” pe care n-o au alţii: „bătând, s-a lăţit, bătută, n-a pierdut nimic sau aproape nimic”, încât „nicio bătălie pierdută n-a făcut-o să piardă ţinta fixată înainte de o mie de ani încă” şi niciodată „nu vede cu alţi ochi decât cu aceiaşi pe care-i avea la întemeierea uriaşei sale puteri” – care, în epoca de după căderea tătarilor, către 1500, i s-ar datora cneazului Ivan al III-lea, cuscrul lui Ştefan cel Mare, cel ce „adună într-o singură mână hăţurile triburilor ruseşti”. În timp, anexând continuu teritorii şi dobândind putere, Rusia a acumulat şi a pus la lucru mijloace care trebuie cunoscute: „Deodată cu întărirea ideii statului se începe însă şi o politică exterioară care-a consistat în folosirea de toate dezbinările popoarelor străine, din sumuţarea chiar a acestora unul împotriva altuia”. Venind în scaun îndată după 1600, dinastia Romanovilor a continuat „întru toate politica de unitate înăuntru, cucerire în afară şi mai ales înduşmănirea între ei a a inamicilor Rusiei”. Ceea ce, pe limba noastră de astăzi, înseamnă mână de fier şi voce unică, amândouă mărginite numai de interesele voinţei care le deţine şi le foloseşte.
În secolul al XIX-lea, susţine Danilevski citat de Eminescu, lucrurile sunt de privit astfel: „Germanii sunt moştenitorii Romei, slavii ai Bizanţului, şi între ei există o luptă de sute de ani”, iar apariţia Islamului, „stavilă puternică şi neînlăturabilă agresiunii germanismului spre Orient”, este semnul intervenţiei favorabile ruşilor a providenţei înseşi, pentru că „pronia a trimis domnia osmanilor ca zid de apărare împotriva eresurilor Apusului şi în locul imperiului bizantin, slăbit în credinţa sa” şi „Islamul a fost chemat să pună un veto curenului germanic spre Răsărit, spre a scăpa pe celelalte rase slavice de soarta Poloniei catolizate şi atrase în sistemul Europei apusene cu pierderea puterii dinăuntru a vieţii sale”. Europenii apuseni ar fi fost mânaţi de tendinţe egoiste şi falşi cu turcii precum fuseseră altădată şi cu Bizanţul asediat de mahomedani. Tocmai de aceea, conchide Danilevski, ”„Şi astăzi slavii din Turcia preferă jugul musulman în locul domniei civilizatei Austrii”.
Venind în discuţie cele preconizate de Danilevski în politica zilei şi, deci, în „soluţiunea Chestiunii Orientului”, Eminescu nu lasă de văzut că ar fi impresionat, poate ca noi azi, de tehnicismul infatuat în care foarfeca imperială se concepe tăind şi împărţind o geografie de teritorii în care oamenii, popoarele, statalităţile au doar o importanţă secundară. E numai uşor, aproape imperceptibil ironic în rezumare. Ar exista trei variante de soluţionare a crizei, bineînţeles că toate implicând Rusia în rol principal: impărţirea Turciei între Rusia şi Austria; anexarea Turciei de către Rusia; refacerea unui imperiu bizantin nou pe ruinele celui turcesc. Fiecare dintre ele este privită însă exclusiv prin inconvenabilul ei în raport cu slavismul şi toate cad în faţa ambiţiei hegemonice ţariste şi a intereselor politice ruseşti înveşmântate într-un pan-slavism răsăritean considerat ori numai propagat ca o fericire de nerefuzat pentru toi slavii din lume. Celei dintâi i-ar fi trecut vremea, Rusia nemaiconsimţind acum să împartă prada cu cineva şi, în plus, „ar fi o crimă de-a ceda Austriei cea mai mică bucată de pământ slav”; a doua „nu e în adevăratul interes al statului rusesc” – împăratul Nicolae refuzând cândva, în baza acestui raţionament neexplicat, chiar anexarea României, care i-ar fi fost propusă de Turcia; a treia, „cu totul imposibilă”, ar favoriza pericolul de a se crea în Balcani „o nouă Austrie” (în înţelesul, probail, al unei noi statalităţi în care o minoritate etnică guvernează o majoritate slavă) şi are în vedere inclusiv riscul de evitat al apariţiei aici a unui „dualism greco-român” antislav. Drept care „niciuna din soluţiunile propuse nu e bună, ci numai aceea care va dezlega deodată atât chestiunea austriacă (s.a), cât şi cea orientală, «căci şi statul austriac şi-a pierdut înţelesul ca şi cel turcesc». Această soluţiune este o confederaţie slavă sub hegemonie rusească”. Ea ar trebui să cuprindă regatele Cehiei, sârbo-croat, Bulgariei, României („cu partea de sud a Bucovinei”!), Greciei, maghiar (cu Transilvania), teritoriul Ţarigradului… Ochi aceiaşi, într-adevăr, şi care văd la fel până astăzi, într-o statornicie care se cuvine să emoţioneze tot până azi.
Fiind în dialog cu un autor, dar şi confruntat cu „planurile uriaşului nostru vecin”, Eminescu notează conclusiv şi deopotrivă avertizând: „Constatat este că această carte a lui Danilevski este o copie îndestul de credincioasă a opiniei publice din Rusia şi că ideile dezvoltate în ea nu sunt visurile unui filosof, ci idealul istoric al uriaşei puteri de la nord” şi că „Teoriile acestea nu sunt lipsite de oarecare măreţie şi de o manieră de a privi istoria universului într-un mod specific slav”. Pe de altă parte, faţă de diferenţele mari dintre „materialismul modern” occidental, cu „robirea sub capitalul străin” şi, de partea cealaltă, popoarele balcanice „pentru care credinţele bisericeşti şi idealurile istorice sunt încă sfinte”, i se pare ciudat gazetarului că „noi, românii, care trăim lângă Dunăre, suntem cu totul cufundaţi în ideile Occidentului, pe când din toate părţile împrejuru-ne pulsează o viaţă istorică care în dispoziţia ei generală se deosebeşte atât de mult de istoria Occidentului”.
Măcar un imperativ al cunoaşterii în acelaşi grad a ambelor lumi ni s-ar cere impus – dat fiind că „suntem o muchie de despărţire între două lumi cu totul deosebite” şi că lucrul este în interesul nostru.
AUREL BUZINCU
Comentarii