Trebuia să poarte un nume

 Îmi amintesc că, prin anii ’90, cum apărea un ziarist nou şi avea cale la Rădăuţi, ce să (mai) scrie şi el?… Aşa că pica peste doamna Cornelia şi executa – ea primindu-l politicoasă şi interesată – subiectul cu „ciorba rădăuţeană”. Astfel, în şirag, de-a lungul anilor, prin repetiţie şi compilaţie, cine doreşte poate citi acum pe net zeci de istorii (unele chiar destul de diferite) şi poate zeci de reţete (mai mult sau mai puţin asemănătoare). Poate că şi doamna Cornelia s-ar mira de unele, aşa cum, de altfel, orice cunoscător sau măcar pohticios poate zice – cu o mână pe lingură şi cu alta pe inimă – că „rădăuţene” de la Bucureşti, Sibiu ori Oradea nu prea seamănă cu cele din Bucovina, ba chiar că destule din Bucovina nu seamănă cu aia a doamnei Cornelia Dumitrescu, despre care nu doar în glumă se poate zice că a (re)pus Rădăuţiul pe hartă ori că i-a mai adăugat o minune de rang naţional alături de cea cu trenul care trece prin cimitir. Deşi ne aflăm la vremea când bucătărese mai noi, cu spectacole oarecum gastronomice pe YouTube, ajung să-şi taie maionezele pe la judecătorie, spre a decide instanţa despre întâietăţi, ingrediente etc., ca amator vechi de tot felul de literatură de gen (am prins gust de la D. Cantemir!) repet că nu-i puţin lucru să se fi întâmplat ca doamna Cornelia să-şi fi legat hotărât numele de o ciorbă şi de povestea ei lungă, poate că tinzând spre infinit. La o adică (şi nu-mi dau seama dacă în legătură…), prin anii ’70 ea a prestat la greci (în „schimb de experienţă”). Iar la o alta, dacă extragi dintr-o anume ciorbă a la grec lămâia şi-o înlocuieşti cu usturoi… Însă nu chiar într-acolo doream să duc povestea – căci nu-s chef, nici administrator de restaurant –, ci în sensul că multă dezbatere e dacă ştiuta ciorbă grecească nu-i arăbească ori evreiască. Şi uite că n-au izbutit să capete ele până azi nume aşa de precise, cum nici ciorbarii din preajma cazanelor armatelor otomane n-au fost în stare să dea alt nume, mai sonor, unei banale (la început) fierturi de burtă şi de măruntaie. Căci carnea macră (nici la turci, nici la englezi) multă vreme n-a fost pentru burta celui de jos. Cât despre mici, ce discordie balcanică… Iar cât despre sarmalele „noastre”, în felul lor, până şi chinezii ori sud-americanii le-nvârt (cu umpluturile lor, cu foile lor)! Aproape ca la Rădăuţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI